Alexandru Luchian s-a născut în 1816 la Calapodești, în Moldova. Tatăl său era diacon, iar mama sa a devenit mai târziu monahie. După moartea tatălui, Alexandru a învățat legătoria de cărți pentru a-și ajuta familia, iar la aproximativ douăzeci de ani a plecat să intre în monahism. Relatările diferă în privința primelor sale așezări: sursele menționează Căldărușani, iar unele consemnează și o perioadă de ucenicie la Schitul Brazi. Aceste amănunte provin din biografia ieromonahului Pimen, scrisă la scurt timp după moartea lui Antipa, și din tradiții biografice ulterioare. A ajuns la Muntele Athos și s-a nevoit la Schitul Lacu, în comunitatea monahilor români, apoi la Mănăstirea Esfigmenu, unde a primit marea schimă cu numele Antipa și a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah. În 1860 a revenit în Moldova pentru a strânge ajutoare destinate construirii Schitului românesc Prodromu. A continuat misiunea în Rusia, călătorind la Moscova și Sankt Petersburg și căutând sprijin pentru obștea athonită. Un articol academic recent, bazat inclusiv pe o scrisoare personală păstrată în arhiva Prodromu, tratează aceste călătorii și rolul lui Antipa în rețeaua monahală românească. La sfârșitul lui 1865 s-a stabilit la Valaam, în nordul Rusiei, unde a rămas până la moarte, în 1882. A trăit în Schitul Tuturor Sfinților, în rugăciune, priveghere și post, fiind căutat ca povățuitor duhovnicesc. Tradiția consemnează și o icoană a Maicii Domnului adusă de el de la Athos; galeria include o reprezentare a icoanei Valaam, ca imagine de context, nu ca portret al sfântului. Monahii de la Athos l-au înscris în Mineiul rusesc în 1906, iar Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în 1992. Pomenirea sa este la 10 ianuarie. Moaștele sale se află la Valaam; o părticică este cinstită și la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Fotografia schitului din galerie oferă contextul locului unde s-a nevoit, deși surprinde clădirea în forma sa actuală.