Începuturile vieții ascetice Antonie s-a născut în Egipt, în jurul anului 251. Viața scrisă de Atanasie al Alexandriei spune că, după moartea părinților, tânărul a rămas responsabil de gospodărie și de sora sa. A auzit în biserică lectura Evangheliei despre chemarea bogatului să-și împartă averea și să-L urmeze pe Hristos; a dăruit o parte din bunuri săracilor și a încredințat grija surorii sale unei comunități de fecioare.
La început s-a nevoit aproape de satul său și a căutat îndrumare de la asceții mai vârstnici. Mai târziu s-a retras în locuri izolate, iar ucenici au început să se adune în jurul său. După ce a ieșit din retragerea îndelungată, i-a învățat și organizat pe cei care doreau viață monahală; apoi s-a retras din nou în deșertul dinspre Marea Roșie.
Antonie și începuturile monahismului Antonie nu a fost primul creștin ascet: practica înfrânării și a rugăciunii exista înaintea lui. Importanța sa vine din influența exemplului său și din rolul de îndrumător al unei comunități de nevoitori. De aceea este numit adesea părintele monahismului. Atanasie, episcop al Alexandriei și contemporan al lui Antonie, a scris Viața lui Antonie pentru a transmite modelul său de credință, rugăciune, muncă și generozitate. Textul a circulat mult în traduceri și a contribuit la răspândirea idealului monahal.
Atanasie consemnează și vizite ale lui Antonie la Alexandria: una pentru a-i sprijini pe creștinii persecutați în 311 și alta, spre sfârșitul vieții, pentru a predica împotriva arianismului. A trecut la Domnul în jurul anului 356; vârsta de 105 ani este cea transmisă de tradiția biografică antică. Biserica îl pomenește la 17 ianuarie.