Originea și căutarea botezului
Doxologia o prezintă pe Antuza ca fiica lui Antonie și a Mariei, oameni bogați din Seleucia, dar închinători la idoli. Ea a ajuns în taină la credința creștină și a dorit să primească botezul de la episcopul Atanasie, care propovăduia în Tarsul Ciliciei. A plecat sub un pretext, însoțită de doi slujitori fameni, Harisim și Neofit.
Botezul și schimbarea vieții
Relatarea hagiografică spune că Antuza l-a întâlnit pe Atanasie pe drum și l-a rugat să o boteze. Pentru că nu era apă, rugăciunea episcopului ar fi făcut să izvorască un izvor, iar doi îngeri le-ar fi adus veșminte albe. Antuza și cei doi însoțitori au primit botezul. Ea și-a dat haina aurită episcopului pentru a fi vândută și împărțită săracilor, apoi a ales îmbrăcămintea simplă.
Retragerea în pustie
După ce s-a întors la mama sa, Antuza s-a dus din nou la Atanasie, a primit tunderea monahală și a plecat în pustie. Sinaxarul spune că a trăit acolo 23 de ani, în rugăciune, înconjurată de fiare și încercată de ispite. A murit în pace pe stânca unde obișnuia să doarmă. Deși calendarul o numește muceniță, relatarea vieții ei descrie o mărturisire prin convertire și nevoință, nu o execuție.
Locul și limitele identificării
Textul românesc numește Seleucia fără a preciza care dintre orașele antice purta acest nume. Antuza călătorește spre Tarsul Ciliciei; de aceea galeria include situri numite Seleukia ca repere geografice posibile, nu ca locuri dovedite din biografia ei.
Pomenire
Antuza este pomenită la 22 august. În Mineiul menționat de Basilica, pomenirea ei apare alături de episcopul Atanasie, care a botezat-o, și de Harisim și Neofit, slujitorii ei; calendarul Doxologiei îi înscrie nominal pe Or, Irineu și Antuza separat.