Conducătorul comunității creștine din Najran

Areta, cunoscut și sub forma arabă al-Harith ibn Kaʿb, este amintit de tradiția creștină ca un conducător al comunității din Najran, oraș din sudul Arabiei. Comunitatea era un important centru creștin într-o regiune în care rivalizau puterile himyarite și aksumite. În jurul anului 523, regele himyarit Dhu Nuwas a atacat creștinii din Najran și a cerut renunțarea la credință. Izvoarele hagiografice îl prezintă pe Areta drept unul dintre cei care au refuzat apostazia și au fost uciși.

Ce spun izvoarele istorice

Relatarea despre persecuție este atestată în mai multe tradiții textuale: scrisorile siriace atribuite episcopului Simeon de Beth Arsham, fragmentele din Cartea Himyaritilor și versiunea greacă a Patimii lui Areta. Aceste texte au fost redactate aproape de evenimente, dar diferă în detalii, scop și cifre. Studiile moderne subliniază că tradiția hagiografică împletește memoria martirilor cu limbaj biblic și retoric; estimările victimelor variază, de aceea numărul de 4.299 din calendarul ortodox trebuie atribuit tradiției liturgice, nu tratat ca o statistică modernă verificată.

Urmările persecuției și cinstirea

Vestea uciderilor a circulat în comunitățile creștine din regiune și a contribuit la intervenția regatului creștin Aksum împotriva lui Dhu Nuwas. După victoria etiopiană, conducerea din Najran a fost încredințată lui Arian, fiul lui Areta, potrivit relatărilor bisericești. Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Areta la 24 octombrie, împreună cu cei uciși în aceeași persecuție. Galeria conține o placă bizantină din secolul al X-lea cu Areta și o miniatură de grup din Menologhionul lui Vasile al II-lea.