Dregător imperial și guvernator al Egiptului

Artemie (Flavius Artemius) a fost ofițer roman și dux Aegypti, comandant al forțelor imperiale din Egipt. Relatarea OCA îl leagă de domniile lui Constantin cel Mare și Constanțiu al II-lea și spune că, în această funcție, a sprijinit comunitățile creștine din Egipt. Sinaxarul românesc adaugă tradiția că a participat la bătălia de la Podul Vulturului în 312. Pentru aceste episoade, izvoarele biografice sunt în principal istoriile și Viețile bisericești; ele nu alcătuiesc o arhivă administrativă completă a carierei sale.

Mărturisirea în vremea lui Iulian

După urcarea pe tron a împăratului Iulian (361–363), Artemie a ajuns la Antiohia și l-a mustrat public pentru politica de restaurare a cultelor păgâne. Potrivit Patimii lui Artemie, a luat apărarea unor clerici creștini supuși la chinuri, a fost arestat și condamnat la moarte prin decapitare. OCA și Doxologia păstrează această relatare în registrul sinaxarial. Istoricul Ammianus Marcellinus oferă un cadru contemporan diferit: îl prezintă pe Artemie drept dregător acuzat de abuzuri și executat de Iulian. Cercetătorii compară aceste mărturii și arată că datarea exactă și motivația execuției sunt discutate; de aceea, articolul distinge între memoria martiriului și ceea ce confirmă separat izvoarele seculare.

Moaștele apostolilor și cinstirea lui Artemie

Tradiția bisericească îi atribuie lui Artemie aducerea moaștelor Apostolilor Andrei și Luca la Constantinopol, la porunca împăratului Constanțiu. Basilica.ro datează această mutare în jurul anilor 356–357. Studiul academic al lui Lieu și analiza publicată în revista Prometheus arată însă că Patima lui Artemie și cronici mai apropiate de evenimente nu plasează toate transferurile la aceeași dată. Este prudent să păstrăm faptul că această misiune îi este atribuită în tradiția hagiografică, fără a o trata ca pe o cronologie unanim stabilită.

Biserica Ortodoxă îl pomenește la 20 octombrie. Miniatura din Menologhionul lui Vasile al II-lea și fresca atribuită lui Panselinos sunt reprezentări de secolele X și XIII–XIV; ele documentează dezvoltarea cultului său, nu sunt portrete din timpul vieții.