Diaconul care s-a predat autorităților

Aviv (numit și Abib sau Habib) slujea ca diacon al Bisericii din Edessa. Tradiția spune că împăratul Liciniu a poruncit arestarea lui pentru că vestea credința creștină. Când a aflat că soldații îl caută, Aviv s-a prezentat singur înaintea judecătorului, mărturisindu-și credința fără să fugă ori să se ascundă.

Moartea prin foc și înmormântarea

Aviv a fost condamnat să fie ars. Sinaxarul spune că a intrat de bunăvoie în foc, rugându-se, iar după stingerea flăcărilor trupul i-a fost găsit nevătămat. Mama și rudele sale l-au îngropat lângă Gurie și Samona. Relatările îl plasează în general în timpul persecuției lui Liciniu, în jurul anului 322; această datare diferită explică de ce el a pătimit la câțiva ani după cei doi mărturisitori.

Pomenire și iconografie

Aviv este pomenit la 15 noiembrie împreună cu Gurie și Samona. În iconografie, el este adesea înfățișat ca diacon, iar icoana-tabletă și miniatura din galerie îl arată împreună cu cei doi sfinți lângă ale căror morminte a fost depus.