De la Corint la pustia Palestinei
Sinaxarul românesc îl prezintă pe Chiriac ca fiu al preotului Ioan și al Evdochiei, din Corint. În tinerețe a slujit ca citeț în biserica cetății și se îndeletnicea cu citirea Scripturii. La aproximativ optsprezece ani a plecat spre Ierusalim, unde a intrat în viața monahală la lavra Sfântului Eftimie cel Mare. Eftimie l-a trimis apoi la Sfântul Gherasim de la Iordan, sub a cărui îndrumare a deprins rânduiala pustnicească.
După moartea lui Gherasim, Chiriac s-a întors la lavra lui Eftimie. Mai târziu s-a retras la Souka, așezământul legat de Sfântul Hariton, și a petrecut ani îndelungați în singurătate. Doxologia relatează că a trăit perioade în peșteri și în locuri pustii, hrănindu-se cu plante sălbatice și lucrând pentru a-și procura cele necesare. Aceste episoade ne sunt transmise printr-o viață hagiografică, nu prin însemnări contemporane independente.
Învățător și apărător al credinței
Tradiția îl descrie ca pe un monah cu viață aspră, dar primitor cu frații și pelerinii. În relatarea sinaxarială, Chiriac îi ajută pe călugări să înțeleagă și să respingă învățătura origenistă, iar cuvântul și rugăciunea lui îi întăresc în vremuri de tulburare. Povestea leului care îi păzea grădina apare tot în această tradiție și exprimă pacea pustnicului cu făptura; nu este un fapt verificabil din surse istorice externe.
Basilica și Doxologia îi atribuie 107 ani de viață și așezarea adormirii sale la 29 septembrie, în jurul anului 556. Există o neconcordanță în datarea împăratului sub care s-ar fi născut: textul vieții de pe Doxologia spune Teodosie cel Mic, în timp ce alte sinteze îl leagă de Teodosie cel Mare. De aceea, profilul păstrează datarea largă a secolului al V-lea și nu prezintă această afirmație drept certitudine. Icoanele din galerie sunt reprezentări devoționale târzii, nu portrete din timpul vieții lui.