De la Melrose la Lindisfarne Cuthbert s-a născut în Northumbria în jurul anului 634–635; locul exact nu este sigur. Intrarea sa în monahism la Melrose este datată de tradiție în jurul anului 651. A slujit apoi la Ripon și Lindisfarne, unde a ajutat la conducerea comunității și la răspândirea creștinismului în regiune. A trăit într-o perioadă de schimbare între practicile creștine insulare și rânduielile romane. Sinodul de la Whitby din 664 a hotărât ca Northumbria să urmeze calculul roman al Paștelui; izvoarele medievale îl plasează pe Cuthbert în contextul acestei tranziții, fără să îl transforme în autorul unic al reformei.

Pustnicia și episcopatul În 676, după o perioadă de slujire ca prior, Cuthbert s-a retras pe insula Farne pentru viață contemplativă. În 684/685 a fost ales episcop, iar apoi a slujit la Lindisfarne. A continuat să ducă o viață simplă și să viziteze credincioșii. În 686 a renunțat la scaunul episcopal și s-a întors la pustnicia de pe Farne, unde a murit la 20 martie 687.

Izvoarele și tradițiile minunilor O biografie anonimă a fost scrisă de un monah din Lindisfarne în jurul anului 698, iar Bede a compus o viață în proză și a inclus o relatare în Istoria ecleziastică a poporului englez. Aceste texte sunt apropiate de epoca lui Cuthbert și importante pentru istoria comunității, dar sunt totodată hagiografii. Ele transmit viziuni, vindecări și minuni; asemenea episoade documentează felul în care obștea îl cinstea, nu pot fi verificate ca observații independente.

Moaște, Durham și pomenire După moarte, mormântul lui Cuthbert a devenit loc de pelerinaj. În fața raidurilor vikinge, monahii au părăsit Lindisfarne în 875 purtând cu ei relicve și manuscrise; comunitatea s-a stabilit în cele din urmă la Durham în 995. Cuthbert este pomenit la 20 martie. Fresca medievală din galerie este o reprezentare veche a sfântului, iar fotografia mormântului din Durham documentează locul de cinstire de astăzi, nu aspectul relicvelor din Evul Mediu.