Sinaxarul OCA îl descrie pe Teofan ca fiu al unor păgâni și bărbat căsătorit de tânăr. După moartea soției, la trei ani de la căsătorie, ar fi primit Botezul, și-ar fi împărțit bunurile și s-ar fi retras în afara Antiohiei pentru viață ascetică. Relatarea îl prezintă învățându-i pe cei care îl căutau și îndemnând la cumpătare. Povestirea centrală este întâlnirea cu Pansemne, o femeie aflată într-o viață pe care textul o socotește destrăbălată. Teofan ar fi ales să se apropie de ea cu o propunere de căsătorie și a pus drept condiție primirea Botezului. După catehizare și convertire, Pansemne și-a împărțit averea și a dus viață ascetică lângă chilia lui. Narațiunea subliniază pocăința și schimbarea vieții; detaliile intime și cronologice aparțin tradiției hagiografice, nu unei biografii documentate prin surse contemporane. OCA datează adormirea lor comună în jurul anului 369, după 22 de luni de viață ascetică a Pansemnei. Teofan este pomenit la 10 iunie împreună cu ea. Imaginile sunt de context liturgic și geografic, nu portrete ori monumente antiohiene identificate.