Sfântul Mucenic Eudoxie din Melitene

Eudoxie, comandant în armata romană, a renunțat la funcția și centura militară și s-a ascuns cu familia în Melitene. Mărturisirea lui a devenit, în sinaxar, începutul convertirii unei mari cete de ostași.

Miniatură de calendar asociată în catalogul Menologhionului cu pomenirea lui Romulus și Eudoxie la 6 septembrie. Iluminatori bizantini; Menologhionul lui Vasile al II-lea, Wikimedia Commons. Sursa imaginii Domeniu public (Public Domain Mark)

Reconstituire muzeală a echipamentului unui legionar roman; imagine de context, nu portret al lui Eudoxie. Wolfgang Sauber, Wikimedia Commons. Sursa imaginii CC BY-SA 4.0

Reconstituire de centurion roman cu cingulum, pumnal și sabie; imagine de context, nu portret al sfântului. Wolfgang Sauber, Wikimedia Commons. Sursa imaginii CC BY-SA 2.5

Comandantul care și-a lăsat însemnele dregătoriei

Sinaxarul îl prezintă pe Eudoxie ca ofițer de rang înalt și creștin în ascuns. Când persecuția a făcut periculoasă refuzarea jertfelor către zei, el și-a scos centura militară, semn al funcției, și a plecat cu soția sa, Basilisa, și familia spre Melitene, în Armenia Mică. Tradiția subliniază că renunțarea la statut a fost o mărturisire publică înaintea interogatoriului.

Mărturisirea în fața dregătorului

Guvernatorul ar fi trimis soldați să-l găsească. O relatare spune că, atunci când aceștia au întrebat de comandantul Eudoxie, el s-a făcut cunoscut drept cel căutat. Unii soldați din ceata lui erau, potrivit sinaxarului, creștini tainici; exemplul lui i-a făcut să-și mărturisească și ei credința. Dregătorul a cerut împăratului instrucțiuni, iar povestirea spune că liderii au fost condamnați, ceilalți urmând să fie cruțați sau să mărturisească în alte împrejurări.

Moartea și tradițiile despre numărul însoțitorilor

După tortură, Eudoxie a fost decapitat. El i-ar fi cerut soției să nu-l plângă, ci să se bucure că a primit cununa muceniciei, iar prietenul său Zinon s-a declarat și el creștin. Macarie, iconomul său, ar fi primit mai târziu vedenia lui Eudoxie și s-ar fi predat de bunăvoie. Sursele diferă în cronologie: sinaxarul românesc îl leagă de persecuția lui Dioclețian, iar OCA de Maximian Galeriu, succesorul acestuia; datarea tradițională este începutul secolului al IV-lea. Numărul însoțitorilor apare ca peste o mie sau 1.104, în funcție de sinaxar.