Sihastru și împreună-nevoitor
Florențiu a trăit în secolul al VI-lea în regiunea Nursiei, în Italia. Relatarea papei Grigorie cel Mare îl prezintă ca pe un ascet retras, legat de Eutihie prin aceeași căutare a vieții monahale. În timp ce Eutihie a ajuns să conducă o mănăstire și să predice, Florențiu a rămas în locul său de nevoință.
Povestirea ursului
În Dialoguri, Grigorie spune că un urs a venit la Florențiu și a început să-l slujească, îndeplinind munci simple. Când niște monahi geloși au omorât animalul, Florențiu s-a rugat ca Dumnezeu să-i îndrepte, dar apoi s-a întristat pentru că rugăciunea lui ar fi fost urmată de moartea celor vinovați. Povestea îl arată, în interpretarea hagiografică, ca pe un om blând și lipsit de dorință de răzbunare.
Moartea și mărturia lui Grigorie
Florențiu a murit în jurul anului 547, conform cronologiei rezumate de OCA. Eutihie ar fi părăsit pentru o vreme mănăstirea pentru a-l îngropa și a se întoarce apoi la obștea sa. Principala sursă narativă rămâne cartea a III-a a Dialogurilor lui Grigorie cel Mare, care trebuie citită ca text hagiografic al epocii.
Pomenire
Unele calendare ortodoxe îl pomenesc împreună cu Eutihie la 23 august, în timp ce tradițiile locale păstrează și o dată de pomenire din iunie. Imaginile sunt ale regiunii și ale tradiției calendaristice, nu portrete istorice ale lui Florențiu.