Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul

Mărturisitor creștin din Iconia și pustnic în Palestina, Hariton este legat de întemeierea lavrelor Pharan, Douka și Souka, repere timpurii ale monahismului palestinian.

Sfântul Hariton Mărturisitorul într-o miniatură a Menologionului lui Vasile al II-lea, manuscris bizantin datat în jurul anului 985. Miniaturiști bizantini ai Menologionului lui Vasile al II-lea; Biblioteca Apostolică Vaticană, reproducere în domeniul public. Sursa imaginii Domeniu public (Public Domain Mark)

Icoană modernă a Sfântului Hariton Mărturisitorul, identificată astfel în fișa Wikimedia Commons. Sir kiss, Wikimedia Commons; autorul a dedicat fotografia domeniului public. Sursa imaginii Domeniu public (Public Domain Mark)

Mărturisitor în Iconia

Sinaxarele îl prezintă pe Hariton ca fiind din Iconia, în provincia Licaonia. În vremea împăratului Aurelian (270–275), a fost arestat pentru că a refuzat să jertfească zeilor și a mărturisit credința creștină. Relatarea hagiografică spune că a fost supus la bătăi și alte chinuri, apoi eliberat după încetarea persecuției. Detaliile episodului ne parvin din tradiția bisericească, nu dintr-o biografie contemporană păstrată.

Pustnic și întemeietor de lavre

În drum spre Ierusalim, Hariton ar fi fost prins de tâlhari și dus într-o peșteră. După moartea acestora, a transformat locul într-un spațiu de rugăciune și a folosit comoara găsită acolo pentru a sprijini viața monahală. Tradiția îi asociază numele cu trei așezăminte în pustiul Iudeii: lavra Pharan, aproape de Ierusalim, lavra Douka, lângă Ierihon, și lavra Souka, la sud de Betleem. Aceste obști au contribuit la formarea tipului de lavră, în care pustnicii locuiau separat în timpul săptămânii și se adunau pentru slujbe și viață comună.

Hariton este numit „Mărturisitorul” pentru mărturisirea credinței în persecuție și este cinstit ca unul dintre părinții monahismului palestinian. Sinaxarul îl pomenește pe 28 septembrie. Miniaturile din galerie îl arată în tradiția iconografică medievală și într-o reproducere modernă de icoană; nu sunt portrete documentare.