Icoana Portărița și tradiția athonită

Icoana Maicii Domnului din Iviron este cunoscută și ca Portărița, nume legat de locul ei tradițional deasupra porții mănăstirii. Potrivit povestirii bisericești, în vremea împăratului Teofil o văduvă din Niceea a ascuns icoana de soldații iconoclaști. După ce unul dintre ei a lovit-o cu sulița, din obrazul zugrăvit ar fi curs sânge; femeia a lăsat apoi icoana pe mare, ca să o salveze.

Sosirea la Mănăstirea Iviron

Tradiția athonită spune că monahii au văzut pe mare un stâlp luminos și că monahul georgian Gavriil a adus icoana la țărm. Icoana ar fi fost așezată în biserică, dar a doua zi a fost găsită la poarta mănăstirii. După repetarea întâmplării, Maica Domnului i-ar fi descoperit lui Gavriil că dorește să fie ocrotitoarea obștii, nu păzită de ea. Aceste episoade sunt relatări devoționale despre originea cinstirii; documentele medievale atestă cultul Portăriței mai târziu decât datarea legendară a icoanei.

Cinstirea și datele sărbătorii

Icoana este cinstită la Mănăstirea Iviron, iar pomenirea ei apare în calendarul românesc la 12 februarie. OCA amintește și alte zile de prăznuire, legate de tradiția apariției și de răspândirea unor copii ale icoanei. Un studiu de istoria artei notează că mărturiile sigure despre cultul Portăriței la Iviron apar în documente medievale din secolul al XII-lea; de aceea, narațiunea despre anul 1004 și vechimea icoanei trebuie păstrată în registrul tradiției. Galeria arată icoana și mănăstirea actuală.