Copilăria și întâlnirea cu creștinismul

Ilarion s-a născut în jurul anului 291, la Thabatha, lângă Gaza, din părinți păgâni. Potrivit vieții scrise de Ieronim la sfârșitul secolului al IV-lea, a fost trimis la studii în Alexandria, unde a devenit creștin și a primit Botezul. Auzind despre viața ascetică a lui Antonie cel Mare, a mers să-l întâlnească și a rămas o vreme lângă el, deprinzând rugăciunea, postul și retragerea în pustie.

Pustnicul și întemeietorul de obști

După moartea părinților, Ilarion și-a împărțit moștenirea săracilor și s-a retras în pustiul din apropierea Maiumei, lângă Gaza. Tradiția descrie o nevoință aspră, cu hrană puțină, rugăciune și luptă cu ispitele. Faima sa a atras ucenici, iar în jurul lui s-au format grupuri de monahi și locuri de viețuire ascetică. Este numit uneori întemeietor al monahismului palestinian, deși regiunea avea deja forme de viață monahală; rolul lui este mai corect înțeles ca unul dintre cei care au făcut cunoscută și au consolidat această cale.

Călătoriile și ultimii ani

Viața lui Ilarion, redactată de Ieronim, îl prezintă călătorind prin Egipt, Sicilia, Dalmația și Cipru, fugind de mulțimile care îl căutau. Relatarea este o biografie hagiografică, scrisă la câțiva ani după moartea sa și bogată în episoade miraculoase; ea este o mărturie esențială despre idealul monahal al epocii, dar nu un jurnal contemporan verificat pentru fiecare detaliu. Tradiția spune că a murit în Cipru în jurul anului 371/372. Moaștele sale au fost aduse ulterior în Palestina de ucenicul său Isihie.

Cinstire și locuri de memorie

Bisericile ortodoxe îl pomenesc la 21 octombrie. Situl Tell Umm Amer, lângă Gaza, este identificat arheologic cu o mănăstire antică dedicată lui Ilarion și documentează continuitatea memoriei sale în regiune. Miniatura din Menologhionul lui Vasile al II-lea, din jurul anului 985, este o imagine medievală de cult, nu un portret din secolul al IV-lea.