Sicilia, Tesalonic și începutul vieții monahale

Sinaxarul Bisericii Ortodoxe din America îl prezintă pe Iosif ca născut în Sicilia, într-o familie creștină evlavioasă, în jurul începutului secolului al IX-lea. Părinții săi, Plotinos și Agatha, s-au mutat în Peloponez din cauza incursiunilor care amenințau Sicilia. La aproximativ cincisprezece ani, Iosif a mers la Tesalonic și a intrat în mănăstirea Latomos. Relatarea îl descrie ca harnic, blând și devotat, iar mai târziu a fost hirotonit preot.

La mănăstire l-a întâlnit pe Grigorie Dekapolitul, care l-a luat cu sine la Constantinopol. Cei doi au trăit în apropierea bisericii Sfinților Serghie și Vah, într-o perioadă în care împăratul Leon al V-lea și patriarhul de atunci susțineau iconoclasmul. Viața liturgică a lui Iosif a fost astfel legată atât de monahismul tesalonicean, cât și de controversa privind cinstirea icoanelor din capitală.

Apărarea icoanelor și exilurile

Potrivit vieții sinaxariale, Iosif și Grigorie au apărat cinstirea icoanelor prin predicare și încurajarea credincioșilor. Obștile monahale l-au ales pe Iosif să ducă la Roma o scrisoare despre persecuția din Constantinopol. În timpul călătoriei a fost capturat, dus în Creta și închis. OCA relatează că a petrecut șase ani în detenție; în noaptea Nașterii Domnului din anul 820 ar fi avut o vedenie a Sfântului Nicolae, după care a fost eliberat în chip minunat. Aceste detalii aparțin tradiției hagiografice și trebuie citite ca relatare bisericească a mărturisirii sale.

Revenit la Constantinopol, Iosif a întemeiat o biserică închinată Sfântului Nicolae și a adus acolo moaștele lui Grigorie și ale ucenicului acestuia, Ioan. În timpul unei noi perioade iconoclaste, sub Teofil, a fost exilat la Cherson timp de unsprezece ani. După restabilirea cinstirii icoanelor în 842, a fost numit responsabil de vasele sfinte ale Sfintei Sofia. A urmat un alt exil, legat în relatarea OCA de denunțarea conduitei lui Bardas; după întoarcere, patriarhul Fotie l-a rânduit duhovnic al clerului din Constantinopol.

Iosif imnograful

Tradiția spune că Iosif a dorit să compună un canon în cinstea Apostolului Bartolomeu, dar nu se socotea vrednic. După patruzeci de zile de rugăciune, i s-ar fi arătat apostolul și l-ar fi binecuvântat să scrie imne. De atunci, Iosif a alcătuit canoane și imne dedicate Maicii Domnului, sfinților și Sfântului Nicolae. OCA afirmă că majoritatea canoanelor din Minei îi aparțin și că a compus multe imne din Parakletike. Biograful său, diaconul Ioan al Marii Biserici, scria în 890 despre răspândirea și influența cântărilor sale; aceasta este una dintre cele mai apropiate mărturii scrise despre receptarea operei lui.

Iosif a murit la bătrânețe, în 886, deși unele surse dau anul 883. Pomenirea lui este la 4 aprilie în calendarul urmat de proiect. I se spune Imnograful pentru opera sa liturgică și pentru influența durabilă asupra cântării bizantine, nu pentru că ar fi compus singur toate imnele din cărțile bisericești.

Surse și imagini

Relatarea urmează în principal sinaxarul OCA, care include episoade hagiografice, și notează explicit variația anului morții. Galeria conține o icoană a lui Iosif, o icoană-calendar de aprilie cu panoul său identificat prin adnotările Commons și o fotografie contemporană a Sfintei Sofia, inclusă ca reper al slujirii sale ulterioare.