Viața și mărturisirea
Iulian era capadocian și ajunsese în Cezareea pentru o treabă. A văzut trupurile celor executați, lăsate în afara cetății, și le-a sărutat cu evlavie. Străjerii l-au prins și l-au dus la Firmilian, care l-a condamnat la ardere. Sinaxarul spune că Iulian a întregit astfel numărul de doisprezece mucenici ai zilei; episodul este transmis de tradiția hagiografică și trebuie citit în acest cadru.
Contextul istoric și limitele izvoarelor
Cezareea Palestinei era un centru administrativ și creștin important. În Istoria martirilor din Palestina, Eusebiu al Cezareei relatează despre mărturisitorii întemnițați și despre executarea lor. Forma calendaristică românească și OCA numără 12 mucenici; relatarea siriană păstrată sub numele lui Eusebiu își intitulează episodul „mărturisirea” unui grup de opt și menționează un singur tânăr egiptean. Diferența arată că tradiția calendarelor și forma transmisă a mărturiei timpurii nu sunt identice. Relatările liturgice transmit memoria comunității, dar nu echivalează cu acte judiciare contemporane; acolo unde sursele diferă, profilul nu afirmă mai mult decât susțin.
Pomenire și imagini
Este pomenit la 16 februarie împreună cu ceilalți mucenici ai Cezareei. Gravura veche asociată grupului îl arată pe Pamfil și pe Porfirie, nu este un portret individual al acestui sfânt; fotografia apeductului este reper contextual pentru orașul martiriului.