Sfântul Leandru, Arhiepiscopul Sevillei

Ierarh și teolog hispano-roman, Leandru a apărat credința niceeană în vremea regilor vizigoți și a contribuit la convertirea regelui Recared și a poporului său.

Bartolomé Esteban Murillo, Sfântul Leandru al Sevillei, pictură din 1655 — Portret devoțional postum al arhiepiscopului Leandru, realizat de Murillo pentru catedrala din Sevilla. Bartolomé Esteban Murillo Sursa imaginii Domeniu public (reproducere PD-Art)

Sculptură a Sfântului Leandru în catedrala din Sevilla — Sculptură atribuită lui Pedro Duque Cornejo, fotografiată în sacristia principală a catedralei. Jl FilpoC, lucrare proprie Sursa imaginii Creative Commons Attribution-ShareAlike 4.0

De la viața monahală la scaunul Sevillei

Leandru s-a născut în secolul al VI-lea, probabil la Cartagena, într-o familie creștină cultivată. Frații săi au fost Isidor, Fulgentie și Florentina, pomeniți și ei ca sfinți. A intrat de tânăr în viața monahală, iar în 579 a devenit episcop al Sevillei, pe atunci un centru important al regatului vizigot.

Apărarea credinței și exilul

În timpul regelui Leovigild, care susținea arianismul, Leandru a apărat credința niceeană și a sprijinit-o pe prințesa Ingunda și pe soțul ei Hermenegild. Presiunea regală l-a silit să plece în exil la Constantinopol. Acolo s-a împrietenit cu Grigorie cel Mare. După întoarcerea sa în Hispania, a contribuit la formarea lui Recared, succesorul lui Leovigild.

Sinodul de la Toledo și moștenirea liturgică

În 589, Leandru a prezidat al treilea Sinod de la Toledo, unde Recared a mărturisit credința niceeană și a anunțat trecerea vizigoților de la arianism la ortodoxia niceeană. Leandru a continuat să instruiască poporul și a contribuit la dezvoltarea rânduielii liturgice hispanice numite ulterior mozarabe. A murit în jurul anului 600. OCA îl pomenește pe 27 februarie, în timp ce alte tradiții occidentale dau 13 martie; sursele diferă și cu privire la anul exact al morții.