Începuturile vieții ascetice Macarie s-a născut la începutul secolului al IV-lea în satul egiptean Ptinapor. Relatarea hagiografică spune că a fost căsătorit pentru scurtă vreme și a rămas văduv de tânăr. A continuat să-și îngrijească părinții înainte de a se retrage în pustie. În jurul său s-au format ucenici, iar tradiția îl leagă de dezvoltarea comunității monahale din Sketis, una dintre marile regiuni ascetice ale Egiptului.

Pustia Sketis și îndrumarea ucenicilor Macarie a fost cunoscut pentru rugăciune, post și discernământ, dar și pentru îndrumarea practică a celor care veneau la el. Patericele păstrează apoftegme atribuite lui, însă aceste scurte cuvinte au circulat și au fost adunate în colecții în formă orală, astfel încât nu fiecare text poate fi legat cu certitudine de autorul istoric. În timpul împăratului Valens, tradiția spune că el și Macarie Alexandrinul au fost exilați de susținătorii arianismului; episodul arată memoria comunităților despre presiunea imperială, dar detaliile sunt transmise hagiografic.

Scrieri și moștenire Unele scrieri ascetice cunoscute sub numele lui Macarie au avut o transmitere complexă și au fost discutate de cercetători ca parte a unei tradiții literare macariane, nu ca opere atribuite fără echivoc persoanei sale. Macarie a murit spre sfârșitul secolului al IV-lea, iar Biserica îl pomenește la 19 ianuarie. Este numit „cel Mare” pentru rolul său în memoria monahismului egiptean și pentru influența povățuirii sale asupra generațiilor ulterioare.