Formarea lui Manuel Eugenicul

Marcu s-a născut la Constantinopol în jurul anului 1392, cu numele Manuel Eugenicul. A primit o educație solidă în retorică și teologie și a predat înainte de a deveni monah, luând numele Marcu. În 1437 a fost ales mitropolit al Efesului, într-o perioadă în care Imperiul Bizantin căuta sprijin politic și militar în Occident, iar împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul urmărea apropierea dintre Bisericile greacă și latină. Studiul recent al lui Ewan Davies reexaminează izvoarele biografice și scrierile lui Marcu și avertizează că imaginea lui nu trebuie redusă la caricatura unui polemist izolat.

Conciliul de la Ferrara–Florența

Între 1438 și 1439, Marcu a participat la discuțiile conciliare de la Ferrara și apoi Florența. Temele includeau purcederea Duhului Sfânt și adaosul Filioque în Crez, autoritatea papală și alte diferențe doctrinare și ecleziastice. Marcu a început prin a participa la dialog, dar a ajuns să respingă formula de unire adoptată de conciliu. A fost singurul dintre episcopii greci participanți care nu a semnat decretul Laetentur caeli din 6 iulie 1439. Documentele conciliului și studiile istorice arată o dezbatere complexă, cu factori teologici și politici; prezentările confesionale ortodoxe îl cinstesc pentru mărturisirea sa, în timp ce cercetarea academică contextualizează atât poziția lui, cât și negocierile celorlalte delegații.

Întoarcerea, scrierile și cinstirea

După întoarcerea în Răsărit, Marcu a continuat să scrie împotriva unirii și a devenit una dintre vocile principale ale opoziției acesteia. A murit la Constantinopol la 23 iunie 1444, înainte de căderea orașului în 1453. Scrierile sale cuprind tratate polemice, texte liturgice și lucrări despre teologia patristică. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 19 ianuarie. Cercetătorii notează că reputația sa de mărturisitor s-a consolidat în comunitățile grecești după moartea lui și a căpătat o importanță sporită în contextul de după cucerirea otomană a Constantinopolului. Fresca din galerie este de la sfârșitul secolului al XIX-lea, la peste patru secole după viața lui; imaginea Efesului este doar una contextuală.