De la curtea imperială la mănăstire Maxim s-a născut în jurul anului 580, probabil la Constantinopol, și a primit o educație aleasă în filosofie, gramatică și retorică. A slujit pentru o vreme la curtea împăratului Heraclie, apoi a părăsit funcția și a intrat într-o mănăstire din Chrysopolis. A devenit monah și, mai târziu, a călătorit prin mai multe centre creștine, scriind și purtând corespondență cu episcopi și conducători.

Disputa despre voințele lui Hristos În secolul al VII-lea, controversa monotelită susținea că Hristos are o singură voință. Maxim a argumentat că, dacă Hristos este pe deplin Dumnezeu și pe deplin om, are voință dumnezeiască și voință omenească; acestea lucrează în armonie, fără ca umanitatea Sa să fie anulată. A susținut această poziție la Roma și la Sinodul Lateran din 649, în opoziție cu politica imperială.

Judecata, exilul și opera Arestat și judecat pentru opoziția sa, Maxim a fost torturat: i-au tăiat limba și mâna dreaptă, iar apoi a fost trimis în exil. A murit în 662, potrivit tradiției biografice, după ce a suferit pentru mărturisirea sa. Scrierile lui cuprind comentarii biblice, lucrări despre rugăciune și texte de teologie ascetică, inclusiv răspunsuri privind sensul Întrupării și al îndumnezeirii. Biserica îl pomenește la 21 ianuarie; unele tradiții comemorează și mutarea moaștelor la 13 august.