Sfântul Mare Mucenic Mina, ostaș și mărturisitor

Mina a slujit ca ostaș în Frigia, s-a retras apoi în pustie și a fost martirizat după ce și-a mărturisit public credința creștină.

Gravură alegorică din secolul al XIX-lea despre martirii creștini — Gustave Doré, „Martirii creștini” (1871), interpretare artistică generală a martiriului; scena nu îl reprezintă biografic pe sfântul din această fișă. Gustave Doré; Wikimedia Commons Sursa imaginii Domeniu public (Public Domain Mark 1.0)

Viața și mărturisirea lui Mina

Tomosul sinodal românesc din 2026 rezumă tradiția despre Mina: după slujirea militară în Frigia, s-ar fi retras cinci ani în pustie, apoi a revenit în cetate și a mărturisit public credința creștină. Sursele hagiografice îl leagă de persecuția lui Maximian și îl descriu ca pe un ostaș care nu și-a ascuns credința când i s-a cerut să participe la cultul păgân.

Pătimirea și izvoarele

Potrivit tradiției, Mina a fost supus la chinuri și decapitat în jurul anului 309. Cinstirea sa a devenit foarte răspândită în Egipt, iar sanctuarul său de la Abu Mena a fost un important loc de pelerinaj în Antichitatea târzie. Relatările despre minunile de la mormânt țin de tradiția cultului și trebuie deosebite de datele istorice certe despre cariera sa.

Pomenire și cinstire

Biserica îl pomenește în mod obișnuit la 11 noiembrie, însă tomosul românesc îl enumeră și în Soborul Sfinților Martiri Militari din 26 octombrie 2026. Fișa lui individuală este păstrată distinct de pomenirea colectivă.