De la Cozia spre pustnicia Coziei
Tradiția mănăstirii îl numără pe Neofit printre monahii de la Cozia care, în jurul anului 1600, au căutat locuri mai retrase în munții de peste Olt. Izvoarele hagiografice îl prezintă ca pe un călugăr deprins cu rugăciunea și ascultarea, care s-a așezat într-o peșteră de pe Muntele Sălbaticul, în apropierea locului unde avea să se dezvolte Schitul Stănișoara. Relatările locale îl leagă de Meletie și de începuturile vieții sihăstrești din partea aceasta a Coziei.
Nevoință și ucenici
Neofit a trăit în singurătate, dar pustnicii din munte nu erau complet izolați: primeau vizitatori, povățuiau ucenici și se adunau la rugăciune. În tradiția locală, peștera, izvoarele și potecile muntelui păstrează memoria acestei forme de monahism, în care asceza personală a devenit nucleul unei mici comunități. Detaliile despre minuni și întâmplări ale vieții sale provin din tradiția bisericească transmisă de mănăstire, nu din documente contemporane lui.
Cinstirea și canonizarea
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea lui Neofit și a lui Meletie în 2016, stabilind prăznuirea lor la 3 septembrie. Moaștele lui Neofit sunt cinstite la Mănăstirea Stănișoara. Fotografiile galeriei arată mănăstirea și peisajul Coziei, locurile legate de memoria sa; ele nu sunt portrete ale sfântului.