Petru din Gledin și drumul spre Neamț

Pahomie s-a născut în jurul anului 1674 în satul Gledin, din ținutul Bistriței, cu numele de botez Petru. Sursele bisericești îi numesc părinții Eftimie, preot, și Ana. Biografia păstrată la Mitropolia Clujului citează Pomelnicul cel mare al Schitului Pocrov, o scriere monahală care transmite tradiția obștii și însemnări mai vechi despre ctitor. Acest tip de izvor este esențial pentru cronologie, dar trebuie citit ca memorie bisericească, nu ca dosar administrativ modern.

În tinerețe, Petru a trecut munții din Transilvania în Moldova și a ajuns la Mănăstirea Neamț. Relatările bisericești pun plecarea în contextul presiunilor confesionale asupra ortodocșilor din Transilvania habsburgică, dar nu păstrează o mărturie personală a lui Petru care să detalieze motivele sale. În 1697 a primit tunderea monahală și numele Pahomie. A fost hirotonit preot și a slujit obștea Neamțului, unde s-a format într-un important centru de viață liturgică și de carte.

Stareț, călător la Kiev și ctitor al Pocrovului

În jurul anilor 1702–1704, obștea l-a ales stareț al Mănăstirii Neamț. Cronologiile bisericești diferă ușor asupra anului exact al începerii și încheierii stăreției, dar converg că a condus mănăstirea înaintea călătoriei la Kiev. La Lavra Pecerska l-a întâlnit pe Dimitrie al Rostovului și a intrat în cercul său duhovnicesc. După aproximativ doi ani, în 1706, s-a întors la Neamț; în loc să reia conducerea obștii, a ales liniștea pustnicească în pădurile din apropiere.

Acolo, împreună cu ucenici, a întemeiat Schitul Pocrov, închinat Acoperământului Maicii Domnului. Pahomie a sprijinit așezământul cu cărți și bunuri, iar după plecarea lui obștea a păstrat în documente dorința ctitorului ca schitul să-și păstreze rostul. Biserica fotografiată în galerie este forma actuală a Pocrovului, nu construcția inițială din timpul său. Mănăstirea Neamț și Pocrov sunt repere legate de activitatea lui de organizator și de dorul său pentru viața isihastă.

Episcop al Romanului și retragerea la Pocrov

La 18 ianuarie 1707 a fost hirotonit episcop al Romanului. A păstorit eparhia până în primăvara anului 1714, când a renunțat la scaun și s-a întors la viața retrasă. Unele surse dau 1 martie, altele 10 aprilie 1714 pentru plecarea sa din Roman; diferența poate reflecta alegerea între momentul retragerii administrative și plecarea efectivă spre Neamț. Nu este corect să comprimăm aceste date într-un singur reper sigur fără să menționăm variația izvoarelor.

Ca episcop și stareț, este cinstit pentru grija față de comunitățile monahale și pentru susținerea lecturii și a vieții de rugăciune. Biografiile bisericești descriu adunarea călugărilor risipiți, rânduiala slujbelor și încurajarea traducerii textelor patristice. Unele cifre foarte mari despre obștea de la Neamț provin din relatările hagiografice; în acest profil le păstrăm ca tradiție biografică, nu ca număr verificat de registre contemporane.

Ultimii ani la Lavra Pecerska și cinstirea

În ultimii ani, Pahomie a plecat din nou la Lavra Pecerska din Kiev. A primit schima cea mare cu numele Pimen și a murit acolo la 14 aprilie 1724. Moaștele sale se păstrează la Lavră, în paraclisul Sfântului Ștefan. Fotografia din secolul al XIX-lea a Lavrei este mult mai târzie decât viața sa și servește doar ca imagine a locului legat de moartea și odihna sa.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea în noiembrie 2006; proclamarea solemnă a avut loc la Gledin în 2007. Este pomenit anual la 14 aprilie ca ierarh și cuvios. În calendarul din 2026, această zi cade în a treia zi de Paști. Slujba din anul respectiv îl leagă de toate cele trei locuri importante ale vieții sale: Gledin, Roman și Pocrov.

Surse și imagini

Profilul compară biografia Mitropoliei Clujului, datele publicate de Basilica.ro și Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, precum și prezentarea Schitului Pocrov de către Mănăstirea Neamț. Acestea transmit și explică Pomelnicul cel mare al Pocrovului și documente legate de schit. Wikimedia Commons nu oferă o imagine liberă confirmată a sfântului; galeria arată cele trei așezăminte direct legate de viața sa, cu legende care identifică drept contemporane clădirile fotografiate.