De la viața de plugar la pustie Pavel este cunoscut printr-o tradiție monahală transmisă de Palladie în capitolul 22 al Istoriei lausiace, precum și de alte culegeri timpurii de vieți și apoftegme. Palladie îl numește țăran egiptean, lipsit de viclenie și foarte simplu la inimă. Relatarea spune că, după ce și-a surprins soția cu un alt bărbat, a lăsat gospodăria în grija lor și a plecat să devină monah. Narațiunea are caracter hagiografic și nu oferă repere cronologice verificabile pentru acest episod.

Ucenicia la Antonie cel Mare Pavel a mers la Antonie în pustie și i-a cerut să-l primească. Potrivit lui Palladie și tradiției preluate de sinaxare, Antonie l-a pus mai întâi la încercare prin priveghere, post și ascultări grele; Pavel le-a împlinit fără să cârtească, iar apoi a primit o chilie separată. Sursele ulterioare leagă de el darul vindecării și al izgonirii demonilor. Detaliile diferă între relatări: Palladie pune accentul pe răbdare și asceză, în timp ce alte texte dezvoltă mai ales ascultarea și discernământul.

Mărturii și cinstire Palladie a scris Istoria lausiacă la începutul secolului al V-lea, la câteva decenii după viața lui Pavel; capitolul său este una dintre cele mai vechi relatări păstrate, deși transmite amintiri monahale, nu o biografie modernă. Ioan Scărarul îl invocă mai târziu ca exemplu de simplitate. Pavel este pomenit la 7 martie și, în unele calendare, și la 4 octombrie. Miniatura Menologionului lui Vasile al II-lea și icoanele din galeria Commons sunt reprezentări de cult de secole mai târzii, nu portrete contemporane.