Polieuct și Nearch Viața sfântului îl prezintă pe Polieuct ca ofițer roman și încă păgân, prieten apropiat cu Nearch, un soldat creștin. Când a început persecuția, Nearch era pregătit să moară pentru credință, dar se întrista că prietenul său nu devenise creștin. Tradiția spune că Polieuct a avut o vedenie și a înțeles chemarea la botez. Relatarea este păstrată într-o pasiune hagiografică veche, iar amănuntele narative nu pot fi verificate independent.

Mărturisirea și moartea În povestirea martirologică, Polieuct rupe porunca imperială de a jertfi zeilor și distruge statuile purtate într-o procesiune. Pentru acest gest este arestat și condamnat la moarte. Înainte de execuție își mărturisește credința în fața familiei și a mulțimii. Tradiția datează mucenicia în jurul anului 259, în vremea lui Valerian; sinaxarul amintește că în Melitene s-a ridicat ulterior o biserică în cinstea sa.

Pomenire și moștenire Biserica Ortodoxă îl pomenește la 9 ianuarie. Prietenia dintre Polieuct și Nearch a inspirat ulterior literatura europeană, inclusiv tragedia *Polyeucte* a lui Pierre Corneille (1642). Miniatura din Menologhionul lui Vasile al II-lea îl arată în scena mărturisirii, iar minăia din secolul al XVII-lea îl include în ciclul calendaristic al lunii ianuarie.