Sfânta Muceniță Ripsimia din Armenia

Ripsimia este cinstită ca fecioară și muceniță armeană, conducătoare a unui grup de monahii refugiate din persecuția lui Dioclețian; tradiția o leagă de începuturile creștinării Armeniei.

Biserica Sfânta Hripsime din Vagharshapat, Armenia, monument aflat în locul asociat de tradiție cu mormântul muceniței. Ավետիսյան91, Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0. Sursa imaginii Creative Commons Attribution-ShareAlike 4.0 (CC BY-SA 4.0)

Vedere a Bisericii Sfânta Hripsime din Echmiadzin; fotografie de monument, nu imagine a sfintei însăși. Dav Sargsyan, Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0. Sursa imaginii Creative Commons Attribution-ShareAlike 4.0 (CC BY-SA 4.0)

Fecioară creștină și călătoria spre Armenia

Potrivit tradiției hagiografice armene, Ripsimia (Hripsimé) provenea dintr-o familie nobilă și viețuia într-o obște de fecioare creștine aflată sub îndrumarea stareței Gaiani. În timpul persecuției lui Dioclețian, grupul a părăsit Roma și a ajuns în Armenia. Relatările diferă asupra numărului exact al însoțitoarelor; sinaxarul românesc pomenește împreună cu Ripsimia și Gaiani alte treizeci și două de femei și fecioare.

Mărturisire și mucenicie

Viața sinaxarială spune că regele Tiridat a încercat să o silească pe Ripsimia să-i devină soție. Ea a refuzat și a rămas statornică în credința creștină. Relatarea descrie torturi și moartea ei, apoi uciderea unor însoțitoare; Gaiani și alte două femei ar fi fost martirizate separat. Aceste scene sunt parte a tradiției bisericești armene, transmisă în istoria atribuită lui Agathangelos, și trebuie citite ca narațiune hagiografică, nu ca proces-verbal contemporan.

Cinstirea și memoria în Armenia

Pomenirea Ripsimiei este legată liturgic de 30 septembrie în calendarul românesc. În Vagharshapat (Echmiadzin), biserica Sfânta Hripsime, ridicată în secolul al VII-lea peste locul asociat cu mormântul muceniței, este unul dintre monumentele creștine importante ale Armeniei și face parte din situl UNESCO al catedralelor și bisericilor din Echmiadzin. Biserica păstrează memoria locală și pelerinajul; fotografiile din galerie arată lăcașul, nu reprezintă moaștele ori un portret al sfintei.