Monahia anonimă din Istoria lausiacă
Sfânta Isidora este cunoscută mai ales printr-o povestire atribuită lui Palladius din Helenopolis, în Istoria lausiacă, lucrare compusă în jurul anilor 419–420. În capitolul 34, Palladius descrie o monahie dintr-o obște cu aproximativ patru sute de surori, care simula nebunia și se lăsa disprețuită. Ea făcea muncile cele mai umile din bucătărie, nu răspundea insultelor și, potrivit autorului, nu a fost văzută mâncând la masă. Important pentru citirea critică: Palladius nu o numește Isidora în capitol; identificarea cu sfânta din calendar este transmisă de tradiția bisericească ulterioară.
Povestirea spune că un pustnic numit Pitirim a venit la mănăstire după o vedenie și a recunoscut în monahia disprețuită o femeie cu o viață duhovnicească deosebită. Isidora a plecat apoi din mănăstire, pentru a evita cinstirea publică și transformarea gestului ei într-un model exterior. Episodul este construit ca o lecție despre smerenia ascunsă și despre riscul de a judeca oamenii după aparență; nu oferă date verificabile despre familia ei, anul nașterii sau data morții.
„Nebunia pentru Hristos” și prudența istorică
Tradiția ortodoxă o numește uneori „nebună pentru Hristos”: o formă radicală de ascetism în care persoana acceptă să fie considerată lipsită de minte pentru a evita lauda și rangul. În textul lui Palladius, accentul nu cade pe o identitate medicală, ci pe renunțarea voită la prestigiu, confort și apărare de sine. Relatarea trebuie citită în cadrul literar al apoftegmelor și vieților monahale timpurii, care organizează episoadele pentru instruire spirituală.
Calendarul românesc o pomenește la 1 mai. Unele tradiții ortodoxe o întâlnesc și la alte date, ceea ce reflectă circulația diferită a menologiilor și a sinaxarelor. Galeria arată mănăstiri și fresce din Wadi Natrun, regiune monahală a Egiptului, ca repere generale pentru acest mediu. Ele nu sunt Tabenna antică și nici reprezentări identificate ale Isidorei.