Sfânta Irina, împărăteasa Bizanțului

Irina a condus Imperiul Bizantin ca regentă și apoi împărăteasă între 797 și 802; numele ei este legat de convocarea Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea, în 787.

Gravură anonimă din 1587 care o înfățișează pe împărăteasa Irina a Atenei; este o reprezentare retrospectivă, nu un portret contemporan. Artist anonim; Wikimedia Commons. Sursa imaginii Domeniu public (Public Domain Mark).

Miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea despre Sinodul al VII-lea Ecumenic, convocat în vremea Irinei. Miniatură bizantină anonimă; Wikimedia Commons. Sursa imaginii Domeniu public (Public Domain Mark).

De la Atena la curtea imperială

Irina s-a născut la Atena în secolul al VIII-lea și a ajuns la Constantinopol ca soție a împăratului Leon al IV-lea. După moartea lui Leon, în 780, a condus ca regentă pentru fiul ei, Constantin al VI-lea. A fost prima femeie care a domnit singură ca împărat al Imperiului Bizantin; titulatura oficială masculină „basileus” reflectă structura politică a epocii. Sursele diferă cu privire la detaliile timpurii ale vieții ei.

Sinodul de la Niceea și cinstirea icoanelor

Irina a susținut restaurarea cinstirii icoanelor după prima perioadă iconoclastă. Cu patriarhul Tarasie, a convocat Sinodul al VII-lea Ecumenic, ținut la Niceea în 787. Sinodul a formulat distincția dintre cinstirea acordată icoanelor și adorarea datorată numai lui Dumnezeu și a respins politica de distrugere a imaginilor. În tradiția ortodoxă, contribuția ei la apărarea icoanelor a rămas importantă pentru memoria sa de sfântă.

Puterea și controversele domniei

După conflicte politice cu Constantin al VI-lea, Irina a preluat singură tronul în 797 și a domnit până în 802, când a fost detronată și trimisă în exil. Domnia ei a fost eficientă în privința cinstirii icoanelor, dar a fost marcată și de violența luptei pentru putere: sursele istorice relatează că fiul ei a fost orbit și a murit la scurt timp după aceea, episod asociat cu preluarea tronului de către Irina. O prezentare echilibrată trebuie să păstreze atât importanța ei religioasă, cât și costul politic al domniei.

Pomenirea

Irina a murit în exil, pe insula Lesbos, în 803. Bisericile ortodoxe o pomenesc ca împărăteasă și apărătoare a icoanelor la 7 august; data diferă de unele calendare occidentale. Sursele contemporane și cronicile bizantine sunt importante pentru istoria domniei, în timp ce calendarul liturgic arată felul în care Biserica a păstrat memoria ei.

Despre imagini

Gravura din secolul al XVI-lea este o reprezentare retrospectivă. Miniatura din Menologhionul lui Vasile al II-lea ilustrează Sinodul de la Niceea și rolul politic al Irinei; nu este o imagine produsă în vremea evenimentului.