Ce știm din Evanghelie despre Ioana
Ioana este una dintre puținele femei din cercul ucenicilor lui Iisus pe care Evanghelia o numește explicit. Luca 8, 1–3 spune că ea era soția lui Cuza, administrator al casei lui Irod, și că se afla printre femeile vindecate de boli și duhuri rele care Îl însoțeau pe Iisus și pe cei Doisprezece. Textul adaugă că ele Îl sprijineau „din avutul lor”. Așadar, Ioana apare ca ucenică și binefăcătoare activă în timpul propovăduirii, nu doar ca martoră a evenimentelor pascale.
O punte între casa lui Irod și grupul ucenicilor
Luca nu oferă detalii despre averea Ioanei sau despre atribuțiile exacte ale lui Cuza; termenul îl prezintă ca om care administra gospodăria lui Irod. Faptul că o femeie legată de mediul curții îl urma pe Iisus arată diversitatea socială a grupului care susținea misiunea. Textul nu spune că Ioana ar fi fost membră a familiei lui Irod și nici nu explică împrejurările vindecării ei. Aceste limite merită păstrate: orice portret mai amplu trebuie prezentat ca interpretare sau tradiție, nu ca informație biblică sigură.
Martoră a mormântului gol
În Luca 24, 1–10, Ioana este din nou numită între femeile care merg la mormânt în prima zi a săptămânii, găsesc piatra răsturnată și primesc vestea îngerilor că Iisus a înviat. Ele se întorc și povestesc acestea apostolilor; versetul 10 o numește pe Ioana alături de Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacov. Evanghelia consemnează reacția apostolilor, care nu le-au crezut inițial. În tradiția ortodoxă, această mărturie pascală explică numele de „mironosiță” și cinstirea ei ca vestitoare a Învierii.
Tradiții ulterioare și cinstirea liturgică
O tradiție consemnată de sinaxare spune că Ioana ar fi recuperat capul Sfântului Ioan Botezătorul după ce Irodiada îl ascunsese; episodul nu se găsește în Evangheliile canonice și trebuie deosebit de datele despre ea din Luca. Nici anii de după Înviere, locul morții sau mormântul ei nu sunt stabilite de textul biblic. Biserica o pomenește la 27 iunie și împreună cu celelalte mironosițe în duminica dedicată lor. Galeria arată icoane ale grupului de la mormânt; ele exprimă memoria liturgică a Ioanei, dar nu sunt portrete individuale și nu permit identificarea ei în fiecare compoziție.