O creștină care îi ajuta pe cei întemnițați
Sinaxarul românesc o descrie pe Paula ca fecioară din Nicomidia și orfană de ambii părinți. După ce a moștenit averea familiei, ar fi folosit-o pentru a le duce hrană, haine și leacuri creștinilor aflați în temniță. Relatarea îi atribuie astfel un rol concret de sprijinire a celor persecutați, înainte de propriul ei martiriu.
Îngroparea mucenicilor și propria mărturisire
După uciderea lui Luchilian și a celor patru tineri, Paula le-ar fi adunat și îngropat trupurile cu cinste. Apoi s-a întors la Vizantia, unde tradiția spune că a continuat să vestească credința creștină și să-i ajute pe cei săraci. A fost prinsă, judecată, supusă chinurilor și omorâtă pentru credință. Unele sinaxare rezumă finalul fără să precizeze metoda execuției, așa că profilul nu atribuie un detaliu pe care sursele românești consultate nu îl consemnează uniform.
Locul ei în pomenirea zilei
Paula este pomenită la 3 iunie alături de Luchilian și de tinerii Ipatie, Pavel, Dionisie și Claudie. Narațiunea ei completează povestea grupului: pe lângă mărturisirea în fața autorităților, sinaxarul păstrează memoria îngrijirii celor vii, a înmormântării celor uciși și a slujirii săracilor. Nu avem în aceste relatări date biografice independente despre familia, vârsta sau viața ei de dinaintea persecuției.
Imagini
Menaionul arată pomenirea comună a mucenicilor, nu un portret individual al Paulei. Fotografiile sunt imagini de context din Nicomidia/İzmitul actual și nu o reprezintă pe sfântă.