De la Bălănești la viața monahală
Sfântul Dometie s-a născut la 15 octombrie 1924, în satul Bălănești din județul Buzău, și a primit la botez numele Stelian Manolache. A urmat Seminarul Teologic din Buzău între 1937 și 1945, apoi cursurile teologice universitare din București. În 1949 a intrat în monahism la Mănăstirea Prislop, unde a întâlnit o generație de monahi și duhovnici formați în jurul părintelui Arsenie Boca. Parcursul său a cuprins apoi slujiri la mănăstirile Afteia-Cioara, Prislop și Dragomirești; sursele bisericești îl descriu și ca profesor la școli monahale.
Râmeț și misiunea printre moți
În 1973 a fost trimis la Mănăstirea Râmeț, în Munții Trascăului, unde a devenit stareț și duhovnic. A găsit o obște mică și un așezământ care avea nevoie de refacere. A organizat viața comunității, a lucrat la restaurarea mănăstirii și a făcut misiune în satele din Apuseni. Sursele locale îl numesc „apostolul moților” pentru această lucrare pastorală, care îmbina spovedania și predica cu sprijinul concret acordat oamenilor. În 1969, în anii anteriori venirii sale la Râmeț ca stareț, a participat împreună cu sora sa, monahia Eudoxia, la înființarea unei școli pentru copiii din zonă; relatările despre instituție evidențiază rolul ei educațional într-o regiune cu acces dificil la școală.
Milostivirea ca practică zilnică
Mărturiile păstrate de obște și de oamenii care l-au cunoscut îl descriu ca pe un monah apropiat de cei săraci, gata să dăruiască bunurile pe care le avea și să-i primească pe cei care veneau la mănăstire. Un episod relatat în presa bisericească spune că și-a dat hainele unui om nevoiaș și s-a întors la chilie cu geanta în care își ținea lucrurile. Astfel de mărturii au dat conținut numelui de „cel Milostiv” din titulatura liturgică. Sunt amintiri transmise de martori și de tradiția comunității, nu documente administrative, iar articolul le prezintă ca mărturii, nu ca date verificabile independent.
Moartea, canonizarea și memoria de la Râmeț
La 6 iulie 1975, după un drum lung prin munți, părintele Dometie a murit în urma unui infarct, la vârsta de 50 de ani. Relatările eparhiale spun că se întorcea spre mănăstire după ce dusese provizii unei comunități monahale izolate. A fost înmormântat la Râmeț, locul slujirii sale. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a aprobat canonizarea în 2024, cu zi de prăznuire 6 iulie; proclamarea generală a noilor sfinți români a avut loc în februarie 2025, iar proclamarea locală de la Râmeț în iulie 2025. Relatările mai noi despre deshumarea moaștelor și cinstirea lor documentează dezvoltarea cultului contemporan. Galeria cuprinde imagini ale mănăstirii și ale cinstirii sale; fotografiile de loc nu sunt prezentate drept portrete ale sfântului.