Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii Dalmaților

Egumen al Mănăstirii Dalmaților din Constantinopol, Ilarion cel Nou a apărat cinstirea icoanelor în timpul împăraților iconoclaști Leon al V-lea și Teofil. Tradiția spune că a fost întemnițat și exilat, iar după restaurarea cultului icoanelor a murit în pace, în 845.

Hagia Sophia din Istanbul, monument al Constantinopolului bizantin — Imagine de context a Constantinopolului bizantin, orașul în care Ilarion a fost chemat înaintea patriarhului Nichifor și a împăratului. Hagia Sophia de astăzi a fost construită după viața sfântului și nu este legată direct de el. Mattias Hill Sursa imaginii CC BY-SA 4.0

Mănăstirea Dalmatov fotografiată în 1912, lăcaș omonim din Rusia — Fotografie de arhivă a Mănăstirii Dalmatov din Rusia. Numele seamănă cu cel al vechii Mănăstiri a Dalmaților din Constantinopol, însă nu este aceeași instituție; imaginea ilustrează doar continuitatea numelui monahal. Serghei Prokudin-Gorski; Library of Congress Sursa imaginii Domeniu public (PDM 1.0)

Obârșia și formarea monahală

Ilarion cel Nou este cinstit în Biserica Ortodoxă ca monah și egumen al Mănăstirii Dalmaților din Constantinopol. Sinaxarele îl prezintă drept fiul evlavioșilor Petru Capadocianul și Teodosia; tatăl său ar fi slujit la brutăria imperială. A fost deprins din copilărie cu citirea Scripturii și, tânăr fiind, a intrat în mănăstirea lui Isihie, din apropierea capitalei. Relatările diferă asupra vârstei: unele spun 12 ani, altele aproximativ 20.

S-a mutat apoi la Mănăstirea Dalmaților, unde a primit marea schimă și a devenit ucenic al lui Grigorie Decapolitul. A lucrat în grădina mănăstirii și a urmat o viață de ascultare, tăcere și rugăciune. Pentru că îl lua ca model pe Ilarion cel Mare, tradiția l-a numit „cel Nou”. A fost hirotonit preot, deși, potrivit sinaxarului, nu căuta trepte de conducere.

Egumen și mărturisitor al cinstirii icoanelor

După moartea egumenului, obștea l-a ales conducător. Ilarion s-a retras pe ascuns, dar frații l-au cerut patriarhului Nichifor, iar acesta l-a convins să primească ascultarea. A păstorit mănăstirea timp de opt ani, până când împăratul Leon al V-lea Armeanul a reluat politica iconoclastă în 813. Pentru apărarea cinstirii icoanelor, Ilarion a fost chemat înaintea împăratului, închis, lipsit de hrană și supus presiunilor să renunțe la mărturisirea sa.

Sinaxarele descriu mai multe etape de detenție și exil. După moartea lui Leon, împăratul Mihail al II-lea l-a eliberat pentru o vreme, iar sub Teofil (829–842) Ilarion a fost din nou arestat, bătut și trimis pe insula Afusia. Eliberarea finală este legată de împărăteasa Teodora, care după moartea lui Teofil a rechemat mărturisitorii și a restabilit cinstirea icoanelor în 843. Aceste episoade sunt transmise de viețile hagiografice; sursele consultate nu oferă un dosar administrativ contemporan pentru fiecare detenție.

Ultimii ani și pomenirea

După întoarcerea la Mănăstirea Dalmaților, Ilarion ar fi acceptat din nou egumenia și și-ar fi petrecut ultimii trei ani îndrumând obștea. Tradiția îi fixează moartea în anul 845, în pace. Este pomenit la 6 iunie, alături de Visarion al Egiptului; slujba îi leagă pe cei doi cuvioși în aceeași zi liturgică.

Ilarion rămâne în memoria ortodoxă drept mărturisitor pentru icoane și monah care a acceptat conducerea numai din ascultare. Galeria include o reprezentare din menaion, calendarul pictat al lunii și imagini de context. Mănăstirea Dalmatov din fotografia de arhivă este o instituție omonimă din Rusia, nu vechea mănăstire constantinopolitană.

Imagini

Galeria oferă patru imagini: o reprezentare calendaristică identificată cu Ilarion, pagina menaionului din care face parte și două imagini de context pentru Constantinopol și tradiția monahală. Legendele precizează limitele fiecărei imagini.