Copilăria și ucenicia
Pârvu Mutu s-a născut la Câmpulung, în familia preotului Ioan Pârvescu. Sursele indică anul 1657, deși unele studii semnalează și 1659, astfel că ziua și anul exact al nașterii nu sunt unanim stabilite. După moartea mamei, tatăl său s-a retras la Mănăstirea Negru Vodă și l-a crescut acolo. Pârvu a învățat carte și a deprins pictura de icoane și frescă, apoi a petrecut ani de ucenicie în Moldova, la mănăstiri cunoscute pentru arta lor.
Zugrav al bisericilor din Țara Românească
Întors în Muntenia, a devenit unul dintre cei mai apreciați zugravi ai vremii. A lucrat pentru ctitori și familii boierești, iar picturile sale sunt legate de ansamblurile de la Mărgineni, Filipeștii de Pădure, Sinaia și Bordești. Portretele votive, atenția la chipuri și ornamentația au făcut parte din dezvoltarea artei brâncovenești. Autoportretul său din 1699, păstrat astăzi la Muzeul Național de Artă al României, este o mărturie rară despre felul în care un zugrav și-a reprezentat propria persoană în interiorul unei biserici.
Retragerea la Robaia și viața monahală
Pârvu a întemeiat o familie și a avut copii; fiul său Gheorghe a devenit, la rândul lui, monahul Gherasim. La bătrânețe, Pârvu s-a retras la Mănăstirea Robaia, în județul Argeș, unde a primit tunderea monahală cu numele Pafnutie și apoi marea schimă. A murit în 1735, după ani de rugăciune și nevoință. Tomosul sinodal al canonizării din 2017 îl numește Pafnutie – Pârvu Zugravul și îi stabilește prăznuirea la 7 august.
Meșter, monah și sfânt
Cinstirea lui păstrează împreună două dimensiuni ale vieții sale: munca artistică ce a lăsat fresce și icoane în biserici, și retragerea monahală de la Robaia. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în 2017. Fișa folosește anul 1657 întâlnit în tomos și în multe biografii, dar semnalează că literatura de specialitate a propus și 1659.
Despre imagini
Autoportretul este opera lui Pârvu Mutu, nu o icoană realizată ulterior. Fotografia Mănăstirii Robaia arată locul asociat ultimilor săi ani; nu îl reprezintă pe sfânt.