Obârșia și începuturile monahale
Vasile s-a născut probabil în jurul anului 1692, într-un teritoriu slav răsăritean; unele surse bisericești indică Poltava, dar locul exact nu este stabilit cu certitudine. A venit în Țările Române într-o perioadă de schimbări politice și de reorganizare a vieții monahale din spațiul de origine. Sinaxarul Orthodox Church in America datează tunderea sa în monahism la Dălhăuți în 1705 sau 1706, în timp ce relatările românești locale folosesc uneori anul 1713. Această diferență arată limitele documentării biografice; nu există o cronologie unanim acceptată pentru fiecare etapă timpurie.
La Dălhăuți a devenit stareț și povățuitor. Sursele bisericești îl descriu ca pe un monah cu viață de rugăciune, priceput la îndrumarea fraților și preocupat de scrierile Părinților. A adunat în jurul său o obște și a încercat să lege disciplina comunitară de rugăciunea lăuntrică, nu doar de respectarea unor reguli exterioare.
Poiana Mărului și lucrarea de reînnoire
În jurul anilor 1730–1733, Vasile s-a așezat la Poiana Mărului, în zona Buzăului de astăzi. A organizat acolo o comunitate de schituri și a ridicat, potrivit tradiției, o biserică de lemn cu hramul Nașterea Maicii Domnului. A rămas cunoscut prin numele acestui loc. Cronologiile diferă în detalii — unele dau 1730, altele 1733 —, însă converg asupra mutării și dezvoltării unei obști în acei ani. Biserica actuală fotografiată în galerie este din secolul al XIX-lea, nu clădirea ridicată de el.
Contribuția lui centrală a fost îndrumarea isihastă. Isihasmul este o tradiție de rugăciune și trezvie lăuntrică, practicată în liniște și în legătură cu îndrumarea duhovnicească și cu scrierile patristice. Vasile a apărat folosirea Rugăciunii lui Iisus și a scris introduceri și tâlcuiri la texte ascetice, ajutându-i pe monahi să le citească într-un cadru de viață practică. Lucrările și circulația manuscriselor au contribuit la păstrarea și transmiterea unei spiritualități isihaste de limbă slavonă și română.
Învățătorul lui Paisie Velicikovski
Printre ucenicii legați de Vasile se numără Paisie Velicikovski, viitorul stareț și traducător care a revitalizat viața monahală la Neamț și în alte centre. Relatările biografice spun că Vasile l-a tuns în monahism la Athos, în jurul anului 1750, și i-a încurajat căutarea unei vieți de rugăciune și a studiului patristic. Paisie a dezvoltat apoi o activitate de traducere și organizare mult mai amplă, dar linia de îndrumare de la Poiana Mărului este o parte importantă a contextului formării sale.
Vasile a trecut la cele veșnice la Poiana Mărului la 25 aprilie 1767, potrivit tradiției bisericești. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în 2003 și îl pomenește la această dată. Cinstirea sa se leagă de întărirea vieții isihaste, de formarea ucenicilor și de puntea spirituală dintre monahismul slav și cel românesc. Galeria arată mănăstiri și locuri asociate activității sale; fotografiile sunt repere de context, nu imagini ale cuviosului sau ale clădirilor originale.