Sfântul Ierarh Anatolie, patriarhul Constantinopolului

Anatolie a fost episcop al Constantinopolului între 449 și 458. A trecut de la o numire asociată cu Dioscor al Alexandriei la susținerea definiției de la Calcedon, iar intervenția sa în canonul 28 a consolidat pretențiile Constantinopolului și a provocat opoziția Romei.

Frescă din 1547 cu Sfântul Anatolie al Constantinopolului, la Mănăstirea Dionisiu din Athos; imaginea este la mai bine de un mileniu după viața lui. Tzortzis Phouka Sursa imaginii Domeniu public

Icoană ortodoxă târzie reprezentându-l pe Anatolie, patriarhul Constantinopolului (449–458); autorul nu este precizat în fișa Commons. Autor neidentificat; fișa Commons indică sursa Pravoslavie.ru Sursa imaginii Domeniu public (PD-Art)

Frescă din 1502 de Dionisie, la Mănăstirea Ferapontov, cu Sinodul de la Calcedon, la care Anatolie a avut un rol major. Dionisie Sursa imaginii Domeniu public (PD-Art)

Vedere actuală a Sfintei Sofia din Constantinopol, orașul al cărui episcop a fost Anatolie; fotografia nu reprezintă clădirea din secolul al V-lea. Yair Haklai Sursa imaginii CC BY-SA 4.0

Din Alexandria în scaunul imperial

Anatolie provenea din Alexandria și a ajuns cleric important în capitala imperială, Constantinopol. Înainte de alegerea sa fusese reprezentant al scaunului alexandrin la curtea imperială. După depunerea patriarhului Flavian la al doilea sinod de la Efes din 449, Dioscor al Alexandriei l-a consacrat pe Anatolie ca nou patriarh al capitalei. Această origine a numirii a făcut ca episcopul să fie privit cu suspiciune de papa Leon I, care i-a cerut o mărturisire clară de credință.

Reconcilierea bisericească și Sinodul de la Calcedon

După schimbarea împăratului și revenirea Pulcheriei la putere, Anatolie a susținut restabilirea comuniunii cu Roma și primirea Tomului către Flavian, scrisoarea doctrinară a lui Leon. A participat activ la Sinodul de la Calcedon din 451, care a condamnat pozițiile lui Eutihie și a formulat învățătura despre Hristos ca unul și același Fiu, deplin Dumnezeu și deplin om, în două naturi. Evoluția sa de la numirea făcută de Dioscor la susținerea hotărârilor de la Calcedon este esențială pentru a înțelege de ce sursele istorice nu îl reduc la o singură tabără politică.

Canonul 28 și autoritatea Constantinopolului

La Calcedon, Anatolie a sprijinit canonul 28, care acorda scaunului Constantinopolului privilegii egale cu cele ale Romei și îi atribuia competențe asupra mitropoliilor din Pont, Asia și Tracia. Argumentul formulat în canon lega rangul eclezial de faptul că orașul era reședința împăratului și a senatului. Papa Leon I a refuzat să ratifice canonul, invocând întâietatea Romei și ordinea stabilită de sinoadele anterioare. Disputa a fost astfel deopotrivă canonică și politică: privea modul în care se definea rangul scaunelor și cine putea confirma această ordine.

Ediția modernă a actelor descrie canonul 28 ca pe un decret aprobat într-o întrunire informală a episcopilor, după o sesiune numerotată, urmat de apelul delegaților romani și de examinarea obiecțiilor în ședința următoare. Așadar, conflictul istoric privește atât conținutul canonului, cât și felul în care a fost adoptat și confirmat. Roma a refuzat să îl ratifice, în timp ce Biserica din Răsărit l-a păstrat ca normă importantă pentru ordinea scaunelor. Această distincție explică de ce unele prezentări liturgice îl rezumă drept „canonul sinodului”, în vreme ce istoricii descriu cu mai multă precizie procedura și contestarea lui.

Ultimii ani și memoria bisericească

Anatolie a rămas patriarh până la moartea sa, la 3 iulie 458. În ultimii ani a continuat să negocieze cu Leon I și să gestioneze efectele divizărilor produse de controversa calcedoniană. Tradiția ortodoxă îi atribuie și imne pentru duminici și sărbători, uneori numite „stihiri anatolice” în cărțile liturgice. Este cinstit ca sfânt ierarh la 3 iulie.

Nu avem un portret realizat în timpul vieții lui. Fresca athonită din 1547 și icoana târzie din galerie sunt reprezentări devoționale ulterioare; imaginile sinodului de la Calcedon și ale Sfintei Sofia oferă context vizual pentru locurile și instituțiile legate de slujirea lui. Ele trebuie citite ca mărturii despre memoria lui Anatolie și despre istoria Constantinopolului, nu ca documente vizuale din secolul al V-lea.