Sfântul Ierarh Gherman, Patriarhul Constantinopolului

Gherman I (cca 634–740) a fost patriarh al Constantinopolului între 715 și 730 și unul dintre primii apărători ai cinstirii icoanelor în controversa iconoclastă. După ce s-a împotrivit împăratului Leon al III-lea, a fost silit să renunțe la tronul patriarhal.

Frescă cu Patriarhul Gherman I al Constantinopolului, la Mănăstirea Studenica — Frescă din 1208–1209, aflată la Mănăstirea Studenica din Serbia. Reprezentare postumă a patriarhului. Pictor anonim, cca 1208–1209 Sursa imaginii Domeniu public (PD-Art)

Frescă din secolul al XVI-lea cu Sfântul Gherman Mărturisitorul al Constantinopolului — Frescă din secolul al XVI-lea cu Gherman, patriarhul care a apărat cinstirea icoanelor în timpul împăratului Leon al III-lea. Tzortzis Phouka, fotograf; frescă anonimă Sursa imaginii Domeniu public (PDM)

Hartă veche a Constantinopolului, sediul patriarhiei lui Gherman — Hartă din secolul al XVIII-lea a Constantinopolului, unde Gherman a fost patriarh între 715 și 730. Reprezentare geografică ulterioară. Autor necunoscut; scan dintr-o publicație de istorie socială Sursa imaginii Domeniu public (reproducere fidelă a unei hărți vechi)

De la clericul din Cyzic la patriarh

Gherman s-a născut în Constantinopol în jurul anului 634, într-o familie senatorială. Tatăl său, Iustinian, a fost executat în contextul conflictelor de la curtea împăratului Constantin al IV-lea, iar Gherman a fost castrat și trimis la o mănăstire, potrivit tradiției aghiografice. A primit o educație teologică și a devenit episcop de Cyzic, înainte de a fi ales patriarh al Constantinopolului în 715.

Împotrivirea față de iconoclasm

În jurul anilor 726–730, disputa despre folosirea și cinstirea icoanelor a devenit tot mai intensă. Gherman s-a opus presiunii împăratului Leon al III-lea de a elimina icoanele și a trimis scrisori episcopilor care contestau cinstirea lor. Scrisorile sale, păstrate și citate la Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea din 787, sunt izvoare importante pentru argumentele iconofile de la începutul crizei. Istoricii observă însă că imaginea lui Gherman ca protagonist central al iconoclasmului a fost și remodelată de polemicile ulterioare; trebuie distinsă mărturia sa proprie de memoria construită în secolele următoare.

În 730, după ce împăratul a convocat consiliul palatin și a cerut retragerea icoanelor, Gherman a demisionat, potrivit tradiției, depunând omoforul pe altar. A fost trimis la moșia familiei sale și a petrecut ultimii ani în retragere. A murit în 740. La Sinodul al VII-lea Ecumenic numele său a fost înscris între mărturisitori; tradiția îl cinstește pentru apărarea icoanelor.

Gherman este și autorul unor scrieri despre liturghie, sărbători și istoria ereziilor, precum și al unor imnuri. Textul său despre Dumnezeiasca Liturghie a avut o influență de durată în teologia bizantină. Calendarul românesc îl pomenește împreună cu Epifanie la 12 mai. Galeria arată fresce postume și o hartă ulterioară a orașului în care a slujit; ele oferă context vizual și nu sunt portrete contemporane.