Două nume și o viață păstrată mai ales prin tradiție
Sfântul este cunoscut în tradiția bisericească mai întâi ca monahul Lavrentie și, după primirea schimei celei mari, ca Leontie. Biografia sinaxarială îl plasează la Rădăuți la începutul secolului al XIV-lea și îl leagă de vechea biserică domnească. Datele exacte ale nașterii, hirotonirii și morții nu sunt stabilite de izvoare contemporane păstrate; unele repere cronologice sunt deduse din istoria episcopiei și din tradițiile despre urmașii săi.
Schitul Laura și ucenicia lui Daniil Sihastrul
Potrivit vieții bisericești, Lavrentie a părăsit obștea de la Rădăuți pentru o așezare sihăstrească din apropierea Putnei, identificată cu Schitul Laura, în zona Vicovu de Sus. Acolo ar fi fost hirotonit preot și ales egumen cu binecuvântarea mitropolitului Iosif Mușat. Tradiția îl prezintă ca povățuitor al lui Daniil Sihastrul, viitorul duhovnic al lui Ștefan cel Mare. Legătura dintre ei este importantă în memoria monahală a Bucovinei, dar detaliile biografice vin din relatări hagiografice târzii, nu dintr-un jurnal al epocii.
Episcop al Rădăuților
După înființarea scaunului episcopal de la Rădăuți, în vremea lui Alexandru cel Bun, Lavrentie ar fi fost chemat la arhierie. Relatările bisericești îi atribuie hirotonirea clericilor, sfințirea bisericilor, păstrarea disciplinei ecleziale și grija pentru săraci. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților îl prezintă ca episcop ales spre sfârșitul secolului al XIV-lea; viața publicată de Doxologia plasează chemarea sa după întemeierea episcopiei. Diferența arată că nu avem o cronologie biografică sigură pentru fiecare etapă.
Tradiția spune că, ajuns la bătrânețe, s-a retras din scaunul episcopal la Laura, a primit schima cea mare și a luat numele Leontie. Înainte de moarte ar fi încredințat obștea lui Daniil Sihastrul. Credincioșii au început să vină la mormântul lui pentru rugăciune; cinstirea sa locală pare să fi precedat cu mult recunoașterea oficială din epoca modernă.
Pelerinajul și mărturiile istorice
Pomenirea lui Leontie la 1 iulie și pelerinajul la moaștele sale sunt atestate în memoria Rădăuților. Arhiepiscopia citează relatarea ieromonahului kievean Zaharia Kopystenski din Palinodia (1621–1622), care îl menționează pe Leontie ca făcător de minuni ale cărui moaște se aflau în episcopie. Un document datat 20 aprilie 1639, din vremea lui Vasile Lupu, consemnează jefuirea bisericii episcopale. Tradiția locală a legat dispariția moaștelor de acel jaf, deși documentul dovedește prădarea odoarelor, nu inventariază separat fiecare relicvă.
Cercetările arheologice realizate la biserica Bogdana între 1974 și 1977 au scos la iveală un mormânt în naos și o raclă cu un acoperământ textil. Autorii studiului eparhial identifică mormântul cu locul de depunere a moaștelor lui Leontie, combinând contextul arheologic cu pomenirile și tradiția orală. Este o identificare susținută de comunitatea bisericească; ea trebuie deosebită de o identificare antropologică demonstrată independent. Veșmântul de sicriu menționat în relatare este păstrat la Muzeul Național de Artă al României.
Canonizare și cinstire actuală
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în 1992. Cinstirea lui este legată de vechea biserică Bogdana și de biserica nouă închinată lui, finalizată în 1998. Pentru istoria locală, Leontie este un reper al primelor generații de episcopi moldoveni și al rețelei monahale dintre Rădăuți, Laura și Putna. Fotografiile galeriei arată biserica și incinta Bogdana, nu un portret al sfântului.