Sfântul Ierarh Sava Brancovici, mitropolitul Transilvaniei

Sava Brancovici a păstorit la Alba Iulia în 1656–1680. A sprijinit tiparul și catehizarea, a apărat comunitățile ortodoxe și a murit în 1683 după întemnițare și suferințe.

Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, orașul reședinței mitropolitane a Transilvaniei — Catedrala actuală a fost construită în secolul al XX-lea. Este imagine de context pentru orașul în care au slujit mitropoliții, nu catedrala lor din secolul al XVII-lea. Marcin Szala, 2016 Sursa imaginii CC BY-SA 4.0

Ansamblul Catedralei Încoronării din Alba Iulia — Ansamblul a fost ridicat în 1921–1922, mult după viața sfinților de la 24 aprilie; fotografia oferă reperul geografic și eclezial al Alba Iuliei. Andrei kokelburg, 2009 Sursa imaginii CC BY-SA 3.0 RO

Biserica ortodoxă din Țopa închinată ierarhilor Ilie Iorest și Sava Brancovici — Biserică actuală din județul Mureș cu hramul celor doi mitropoliți; fotografia documentează cinstirea lor de astăzi, nu un lăcaș din vremea lor. Țetcu Mircea Rareș, 2021 Sursa imaginii CC BY-SA 4.0

De la Simeon Brancovici la mitropolitul Sava

Sava Brancovici s-a născut la Ineu, în jurul anului 1620, într-o familie de origine sârbă stabilită în Transilvania. A primit la botez numele Simeon. A studiat cu unchiul său, mitropolitul Longhin, la Mănăstirea Comana, apoi s-a întors în Ardeal, s-a căsătorit și a fost hirotonit preot. După moartea soției, a continuat slujirea preoțească aproximativ zece ani. În 1656, clerici și mireni l-au ales mitropolit la Alba Iulia; a primit tunderea monahală cu numele Sava și a fost hirotonit arhiereu la Târgoviște.

Păstorirea, tiparul și viața comunităților

Sava a condus Biserica românească din Transilvania în condiții politice dificile. Autoritățile principatului și liderii reformați încercau să exercite control asupra organizării și practicilor religioase ale românilor. El a organizat tipărirea cărților de slujbă, a catehismelor și a materialelor de învățătură pentru cler și credincioși. Sinodul convocat la Alba Iulia în 1675 a discutat între altele folosirea limbii române în cult și îmbunătățirea pregătirii clerului. Aceste inițiative arată că activitatea sa nu s-a limitat la polemică, ci a inclus instituții, educație și viața liturgică.

A fost scos vremelnic din scaun în jurul anilor 1660–1662, apoi și-a reluat slujirea până în 1680. În 1668 a călătorit în Rusia pentru a cere sprijin. Relațiile sale cu principele Mihail Apafi și cu superintendentul reformat au rămas tensionate. În 1680 a fost judecat în urma unor acuzații politice și confesionale, înlăturat din funcție și întemnițat la Blaj. Tradiția bisericească relatează că a îndurat ani de chinuri și că a fost eliberat prin intervenția lui Șerban Cantacuzino. A murit la 24 aprilie 1683, din pricina suferințelor îndurate, conform sinaxarului OCA.

Mărturisitor și sfânt al Transilvaniei

Biserica îl cinstește ca mărturisitor al credinței, iar suferințele din ultimii ani au făcut ca unele sinaxare să-l numească și mucenic. A fost canonizat în 1955. Sursele hagiografice îi subliniază fermitatea și răbdarea; pentru contextul concret al păstoririi, cronologiile Patriarhiei și studiile despre istoria Transilvaniei sunt utile ca verificare independentă. Fotografiile din galerie arată Alba Iulia și o biserică actuală cu hramul său, nu locurile exacte ale tuturor episoadelor din viața lui.