Sykeon, familia și chemarea monahală
Teodor s-a născut la mijlocul secolului al VI-lea în satul Sykeon, din Galatia, lângă Anastasiopolis, în Asia Mică. Tatăl său, Cosma, lucra ca mesager în slujba împăratului Iustinian, iar mama sa se numea Maria. A crescut într-o gospodărie extinsă, alături de bunica Elpidia, mătușa Despoina și sora Blata. Biografia lui relatează că la vârsta de șase ani mama îi pregătea o centură pentru o carieră militară, însă a renunțat la plan după un vis în care Sfântul Gheorghe o îndemna să-l lase să slujească lui Dumnezeu.
Încă din copilărie, Teodor a urmat un program ascetic neobișnuit de strict: postea, se ruga noaptea și stătea lângă biserica Sfântului Gheorghe. La paisprezece ani s-a retras într-o grotă îngustă, unde, potrivit biografiei, a rămas ascuns timp de doi ani. A fost hirotonit diacon și preot de episcopul Teodosie, apoi a mers în pelerinaj la Ierusalim. La lavra Hozeva, lângă Iordan, a primit tunderea monahală. Întors în Galatia, a continuat să viețuiască lângă oratoriul Sfântului Gheorghe, unde i s-au adunat ucenici și s-a format o obște.
Egumen, duhovnic și episcop
Obștea a crescut pe măsură ce oamenii veneau să se roage, să caute îndrumare sau să ceară ajutor în boli. Tradiția îi atribuie vindecări, exorcizări și rugăciuni pentru comunități aflate în secetă ori epidemii. Pentru a primi mulțimea, Teodor a ridicat o biserică mai încăpătoare și a organizat așezământul ca mănăstire. Supranumele „Sicheotul” îl leagă de satul Sykeon și de obștea formată acolo.
După moartea episcopului Anastasiopolei, clerul și fruntașii orașului l-au cerut ca păstor. Teodor nu dorea să părăsească retragerea monahală și, în relatarea biografului său, a trebuit dus cu sila la mitropolitul Pavel al Ancirei, care l-a hirotonit episcop. Sinaxarul GOARCH indică hirotonirea în jurul anului 584 și slujirea în scaun aproximativ zece ani. OCA spune că a păstorit câțiva ani și că, după ce a cerut eliberarea de îndatoririle administrative, a păstrat rangul episcopal. După retragere, a revenit la mănăstire, dar a continuat să sprijine eparhia și să călătorească.
Biografia consemnează și relații cu autoritatea imperială. În timpul campaniei împotriva perșilor, Teodor l-ar fi întâlnit pe comandantul Mauriciu și i-ar fi prezis că va ajunge împărat; după încoronare, Mauriciu ar fi trimis anual pâine mănăstirii. Relatarea arată cum un stareț putea deveni cunoscut dincolo de comunitatea locală, dar episodul profetic este prezentat ca tradiție hagiografică, nu ca fapt verificat independent.
O biografie aproape contemporană
Viața lui Teodor a fost scrisă de ucenicul său Gheorghe după moartea sfântului. În introducere, Gheorghe spune că a adunat o parte din amintiri de la contemporani și colegi de școală, iar altele din relatările lui Teodor. Textul este astfel o sursă timpurie, apropiată de mediul descris, dar și o biografie hagiografică menită să înfățișeze virtutea și minunile. Mărturiile despre familie, călătorii, mănăstire și slujirea episcopală sunt valoroase pentru istoria socială; minunile și scenele supranaturale trebuie citite ca parte a genului și a credinței autorului.
Studiul istoricului Paul A. Hollingsworth atrage atenția asupra formelor manuscrise diferite ale Vieții și asupra faptului că unele episoade au fost transmise în versiuni care nu coincid. De aceea, detaliile cronologice nu sunt toate la fel de sigure. Sursele bisericești fixează adormirea lui Teodor în jurul anului 613; sinaxarul OCA menționează anul 610. Pomenirea sa este la 22 aprilie, iar mutarea moaștelor este pomenită separat în unele calendare la 15 iunie.
Cinstire și imagini
Biserica îl cinstește ca ierarh, monah și făcător de minuni. Troparul zilei îl numește vas al harului și amintește izgonirea demonilor, iar sinaxarul îl prezintă ca pe un episcop care a dorit să revină la viața de retragere. Frescele de la Dionisiu și menaionul rusesc sunt cu multe veacuri ulterioare vieții lui, dar arată continuitatea cinstirii sale în tradițiile ortodoxe bizantină și slavă.