Varvar în tradiția hagiografică
Sinaxarul românesc îl prezintă pe Varvar ca ostaș creștin care slujea în armata lui Iulian. În timpul unui război cu francii, el ar fi învins într-o luptă unu la unu un războinic advers de temut și ar fi primit rangul de comite. După victorie, conducătorul militar Vah ar fi cerut armatei să aducă jertfă zeilor; Varvar a refuzat și și-a mărturisit credința. Narațiunea spune că a îndurat torturi și a fost vindecat în chip minunat, iar Vah și doi ostași, Calimah și Dionisie, au trecut și ei la credința creștină.
Povestirea se încheie cu condamnarea și decapitarea celor patru în Tracia, în jurul anului 362, în vremea lui Iulian. Episcopul Filichie ar fi luat trupul lui Varvar și l-ar fi înmormântat la Mutonia, în Peloponez. Aceste detalii provin din viața liturgică; nu avem acte judiciare contemporane care să confirme duelul, vindecările ori fiecare element al procesului. Studiile despre tradițiile numelui Barbarus arată că circulă și alte vieți cu același nume — inclusiv un pustnic care fusese tâlhar — și că nu trebuie contopite cu Varvar ostașul.
Context și cinstire
Calendarul românesc îl pomenește pe Varvar la 6 mai împreună cu Vah, Calimah și Dionisie. Unele tradiții răsăritene îl comemorează la 19 mai pe stil nou, corespunzător zilei de 6 mai pe stil vechi. Relatarea îl așază în contextul conflictelor de la frontierele imperiului din secolul al IV-lea și al politicii religioase a lui Iulian; moneda din galerie este obiect contemporan domniei acestuia, dar nu atestă povestea mucenicului. Menologhionul rusesc din secolul al XVII-lea îl identifică pe Barbarus ostașul printre sfinții lunii mai; icoana Sfântului Dimitrie este doar exemplu comparativ al tipului iconografic de mucenic militar.