Isaia în Ierusalimul secolului al VIII-lea î.Hr.

Cartea lui Isaia își deschide relatarea numindu-l pe proroc „fiul lui Amos” și așază activitatea lui în vremea regilor lui Iuda Ozia, Iotam, Ahaz și Ezechia. Cercetarea istorică îl plasează în Ierusalim, în a doua jumătate a secolului al VIII-lea î.Hr., când regatele Israel și Iuda se confruntau cu presiunea militară a Asiriei. Relatările biblice îl arată ca pe un sfătuitor și critic al conducătorilor, care cheamă poporul la dreptate, fidelitate față de Dumnezeu și încredere în vreme de criză.

În capitolul 6, Isaia povestește vedenia din Templu: Domnul șade pe tron, serafimii Îl laudă cu întreita cântare „Sfânt, Sfânt, Sfânt”, iar prorocul este chemat să transmită cuvântul lui Dumnezeu. Capitolele 7–8 păstrează semnul dat regelui Ahaz și numesc profeții „Isaia și copiii pe care mi i-a dat Domnul”. Isaia 20 și 36–39 oferă alte episoade legate de confruntările cu Asiria și de domnia lui Ezechia.

Cartea și mesajul profetic

Tradiția iudaică și creștină citește cartea drept mărturie a lui Isaia și a școlii profetice asociate cu el. Studiile biblice disting frecvent nucleul capitolelor 1–39, legat de contextul profetului din secolul al VIII-lea, de capitolele 40–55, care privesc exilul babilonian, și de 56–66, care reflectă experiența comunității de după exil. Asta înseamnă că volumul a fost alcătuit și transmis în mai multe etape; nu anulează rolul lui Isaia ben Amos în formarea tradiției, dar face necesară deosebirea dintre prorocul istoric și întreaga redactare a cărții.

În creștinism, pasaje precum Isaia 7:14, 9:1–6 și 53 au primit o lectură mesianică și sunt citate în Noul Testament în legătură cu Iisus. Calendarul ortodox îl numește proroc și îl pomenește la 9 mai. Relatarea că ar fi fost tăiat cu fierăstrăul în vremea regelui Manase apare în tradiția iudaică și în viețile sfinților, dar nu în narațiunea canonică a cărții; de aceea este prezentată ca tradiție despre moartea lui, nu ca informație confirmată independent.

Galeria reunește o icoană a prorocului, reprezentări artistice ulterioare și manuscrisul de la Qumran, care arată cum a fost păstrat textul cărții de-a lungul veacurilor.