Alexandru al Constantinopolului († 337)
Alexandru a fost episcop al Bizanțului și apoi patriarh al Constantinopolului, într-o vreme în care orașul devenea noua capitală imperială. Tradiția bisericească îl leagă de apărarea credinței niceene împotriva arianismului și de participarea la viața Bisericii din vremea împăratului Constantin. Sursele hagiografice relatează că, atunci când a fost presat să primească în comuniune pe Arie, s-a rugat ca Dumnezeu să împiedice sacrilegiul; povestirea morții subite a lui Arie este tradiție hagiografică, nu relatare neutră a unui martor. Alexandru a murit în 337.
Ioan al IV-lea, numit Postitorul († 595)
Ioan a fost patriarh între 582 și 595. Epitetul „Postitorul” reflectă reputația ascetică transmisă de tradiție. Este asociat cu un nomocanon penitential, adică un manual care combina canoane bisericești și reguli de penitență, influent în practica răsăriteană. El a fost unul dintre primii patriarhi ai Constantinopolului care au folosit titlul „ecumenic”; formularea a provocat mai târziu dezacord cu Roma privind sensul și rangul acestui titlu.
Pavel cel Nou (secolul al VIII-lea)
Pavel cel Nou a păstorit Constantinopolul în perioada tulbure a iconoclasmului, când cinstirea icoanelor era contestată și politica imperială se schimba. Relatările sinaxarice spun că, simțindu-se nevrednic, și-a părăsit scaunul și s-a retras; după ce s-a pocăit public de sprijinul dat iconoclasmului, tradiția îl numește „cel Nou”. Cronicile și sinaxarele nu oferă o cronologie biografică la fel de sigură ca pentru Ioan Postitorul.
Trei oameni, nu o singură epocă
Numele Alexandru, Ioan și Pavel se repetă în listele patriarhale. Pavel cel Nou nu trebuie confundat cu Pavel I Mărturisitorul, patriarh al secolului al IV-lea, pomenit în altă zi. Pomenirea comună din 30 august este liturgică; ea nu înseamnă că cei trei au fost contemporani. Galeria reunește imagini identificate pentru fiecare sau icoane sinaxarice de grup.