Constantin: de la York la conducerea imperiului

Flavius Valerius Constantinus s-a născut în jurul anului 272/273, în Naissus (Niš, Serbia de astăzi), și era fiul Helenei și al lui Constanțiu Chlorus. După ce tatăl său a fost proclamat Augustus în 305, Constantin a fost chemat la curtea lui Galerius; în 306, după moartea lui Constanțiu la Eboracum (York), armata l-a proclamat împărat. Următorii ani au fost marcați de războaiele civile ale tetrarhiei, sistemul de conducere împărțită creat de Dioclețian.

312, 313 și începutul unei politici favorabile creștinilor

În 312, Constantin l-a învins pe Maxențiu la Podul Milvius, lângă Roma. Lactanțiu și Eusebiu relatează experiența religioasă asociată victoriei în moduri diferite; motivul crucii și al inscripției „în acest semn vei învinge” trebuie prezentat ca mărturie transmisă de sursele creștine, nu ca fapt verificabil independent. În 313, înțelegerea dintre Constantin și Licinius, cunoscută drept Acordul de la Milano, a extins libertatea de cult și a prevăzut restituirea bunurilor confiscate creștinilor. Ea nu a făcut creștinismul religie oficială a imperiului: toleranța fusese proclamată deja de Galerius în 311, iar statutul de religie oficială va fi stabilit mult mai târziu, sub Teodosie I.

Împărat, patron al Bisericii și întemeietor de capitală

După ce l-a învins pe Licinius în 324, Constantin a devenit singurul împărat. A sprijinit construirea de biserici, a acordat privilegii clerului și a convocat Sinodul de la Niceea din 325, unde episcopii au discutat unitatea Bisericii și controversa ariană. Împăratul a intervenit în treburile bisericești, dar nu era episcop; rolul său politic în convocarea și susținerea conciliului trebuie deosebit de autoritatea teologică a episcopilor. În 330 a inaugurat Constantinopolul, noua capitală imperială ridicată pe locul Bizanțului.

Credință și limitele mărturiilor

Eusebiu din Cezareea spune că Constantin a fost botezat abia în apropierea morții, în 337, de episcopul Eusebiu al Nicomidiei. Relatarea sa este apropiată de eveniment, dar are și caracter encomiastic, adică îl prezintă pe împărat într-o lumină laudativă. Constantin a păstrat de-a lungul domniei și simboluri imperiale tradiționale, iar istoricii discută motivele și ritmul convertirii sale. De aceea, este mai exact să vorbim despre o domnie care a schimbat radical condițiile de existență ale creștinilor decât despre transformarea instantanee a imperiului într-un stat creștin.

Elena și tradiția pelerinajului la Ierusalim

Helena (Elena) a fost mama lui Constantin și a primit titlul de Augusta. Datele și împrejurările tinereții ei sunt incerte; izvoarele nu stabilesc cu siguranță locul nașterii sau originea socială. În jurul anilor 326–328, la vârstă înaintată, a călătorit în Orient. Eusebiu descrie pelerinajul și sprijinul imperial pentru construirea unor biserici la Betleem și pe Muntele Măslinilor. Povestea populară potrivit căreia Elena ar fi descoperit Crucea este consemnată în surse creștine de mai târziu; nu apare în relatarea lui Eusebiu despre călătoria ei, astfel că trebuie indicată ca tradiție, nu ca fapt confirmat de cea mai timpurie mărturie păstrată.

Cinstirea lor și imaginile galeriei

Biserica Ortodoxă îi prăznuiește împreună la 21 mai și îi numește întocmai cu Apostolii. În România, aceeași zi este legată și de sărbătoarea Înălțării Domnului și de Ziua Eroilor, care sunt comemorări distincte. Galeria include o icoană târzie a celor doi, un cap de statuie romană asociat lui Constantin și monede antice; imaginile obiectelor oferă mărturii vizuale, dar nu trebuie confundate cu portrete moderne în sensul actual.