Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah

Doi ofițeri creștini din armata romană, apropiați ai împăratului Maximian, au refuzat să jertfească idolilor. Tradiția îi amintește împreună pentru mărturisirea lor și pentru mucenicia primită în Siria.

Icoană bizantină timpurie a Sfinților Serghie și Vah, datată în secolul al VII-lea; colecția Muzeului Khanenko din Kiev. Meșter bizantin anonim; imagine din sursa Muzeului Khanenko, Wikimedia Commons, domeniu public. Sursa imaginii Domeniu public (Public Domain Mark)

Icoană siriană a celor doi mucenici, datată 1753, de la mănăstirea Mar Sarkis. Autorul icoanei este necunoscut; fotografie de Michel Bakni, Wikimedia Commons, domeniu public. Sursa imaginii Domeniu public (Public Domain Mark)

Ofițeri ai armatei romane și creștini

Sinaxarul îi prezintă pe Serghie și Vah ca dregători militari de rang înalt, aflați în serviciul împăratului Maximian (284–305). Relatarea hagiografică spune că împăratul nu știa că erau creștini, iar unii curteni i-au denunțat pentru refuzul de a aduce jertfă zeilor. Pentru autoritatea romană, refuzul sacrificiului putea fi înțeles și ca nesupunere față de ordinea imperială.

Mărturisirea și pătimirea

Tradiția descrie cum cei doi au fost dezbrăcați de însemnele rangului și umiliți public, apoi trimiși la Antioh, guvernatorul Siriei, pe care îl ajutaseră cândva să ajungă în funcție. Vah a murit după bătăi cumplite. Serghie a fost purtat încălțat cu sandale cu cuie și, la final, decapitat. Aceste detalii provin din Passio și din sinaxarele bisericești; datarea tradițională este la începutul secolului al IV-lea, fără documente de proces păstrate.

Cinstire și iconografie

Sunt pomeniți la 7 octombrie în calendarele ortodoxe care folosesc această dată. Cinstirea lor s-a răspândit în Răsărit și în Apus, iar bazilica lor din vechiul cartier al Romei a făcut ca numele să le fie bine cunoscute în cultul creștin. Galeria include o icoană bizantină timpurie și o icoană siriană din 1753; ele sunt imagini de cult, nu portrete istorice contemporane martiriului.