Cine au fost cei nouă mucenici
Biserica îi pomenește la 29 aprilie pe Teognid (Theognes), Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie și Filimon, cunoscuți colectiv drept cei Nouă Mucenici din Cizic. Numele apar cu variante de transliterare în greacă, engleză și română; acestea nu desemnează grupuri diferite. Potrivit sinaxarului OCA, ei au venit din locuri diferite și aveau vârste și ocupații variate: între ei erau oameni tineri, precum Antipatru, și vârstnici, precum Ruf, precum și soldați, țărani, orășeni și clerici.
Cizic era un oraș antic din Misia, pe țărmul sudic al Mării Marmara, în apropierea actualului Erdek din Turcia. AGERPRES și sinaxarul românesc folosesc această localizare, iar cercetarea arheologică a sitului confirmă importanța istorică a cetății. Fotografiile din galerie arată ruinele orașului antic și un plan din 1745; ele oferă context geografic, nu reprezintă locuri identificate drept scena procesului sau a execuției.
Mărturisirea și martiriul
Relatarea bisericească îi așază la sfârșitul secolului al III-lea, când creștinii din oraș trăiau sub presiunea cultelor păgâne. Cei nouă ar fi mărturisit public credința în Hristos și i-ar fi îndemnat pe ceilalți să se îndepărteze de idolatrie. Au fost arestați și duși înaintea conducătorului cetății. Sinaxarul descrie interogatorii repetate, închisoare, torturi și promisiunea eliberării dacă renunțau la credință. Ei au refuzat și au fost omorâți prin decapitare.
Datarea tradițională este aproximativă: OCA indică anii 286–299, în perioada persecuțiilor de la sfârșitul secolului al III-lea. Narațiunea păstrează identitatea și mărturia lor religioasă, însă dialogurile dramatice și detaliile procesului provin din literatura hagiografică, nu din stenograme romane păstrate. De aceea, biografiile individuale sunt cunoscute mai ales prin memoria comună a grupului, iar ocupațiile exacte ale fiecăruia nu pot fi atribuite sigur.
Mormintele, cinstirea și răspândirea cultului
Potrivit sinaxarului, după încetarea persecuțiilor, creștinii din Cizic au găsit și au așezat moaștele într-o biserică ridicată în cinstea lor. Tradiția le atribuie vindecări și convertiri. OCA amintește și răspândirea cinstirii lor în Rusia: în secolul al XVII-lea, la Kazan a fost ridicată o mănăstire în legătură cu aducerea unor părticele de moaște, iar credincioșii se rugau pentru izbăvire de boli și epidemii. Acestea sunt relatări ale tradiției cultice, distincte de documentele istorice și arheologice despre Cizic.
Pomenirea lor comună pune în lumină solidaritatea unor creștini cu experiențe și poziții sociale diferite. Imaginile galeriei sunt însoțite de legende care precizează ce arată și limitele identificării lor cu viețile sfinților.