Constantinopol, anul 553
Al Cincilea Sinod Ecumenic, numit și al II-lea Sinod de la Constantinopol, s-a desfășurat în 553 sub împăratul Iustinian I. Bisericile ortodoxe îl pomenesc pe 25 iulie și vorbesc tradițional despre 165 de Părinți. Sinodul a avut loc într-un imperiu încă divizat de disputele hristologice de după Calcedonul din 451. Miza imediată a fost controversa privind trei autori și texte numite colectiv „Cele Trei Capitole”.
Ce erau Cele Trei Capitole
Termenul desemna persoana și scrierile lui Teodor de Mopsuestia, anumite texte ale lui Teodoret de Cyr și scrisoarea lui Ibas din Edessa către Maris. Adversarii lor considerau că aceste materiale exprimau tendințe nestoriene. Apărătorii se temeau că o condamnare retrospectivă ar slăbi autoritatea Calcedonului, care îl primise pe Ibas și îl restabilise pe Teodoret după retractări. Sinodul a condamnat Cele Trei Capitole, afirmând că poate respinge scrieri fără a anula hotărârile calcedoniene.
Împăratul, papa și episcopii
Iustinian a exercitat presiune pentru condamnare, sperând să apropie comunitățile care respingeau Calcedonul. Papa Vigiliu s-a opus inițial, apoi a acceptat în cele din urmă hotărârile sinodului prin documente succesive. Disputa a provocat tensiuni între Roma și episcopii răsăriteni, iar receptarea a fost diferită în provinciile occidentale. Ediția critică a actelor, tradusă și studiată de Richard Price, arată că a fost o criză de autoritate, nu doar o dispută doctrinară abstractă.
Rezultatul și receptarea
Sinodul a condamnat scrierile incriminate și a reafirmat credința în Hristos Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit, într-o singură persoană. Pentru tradiția ortodoxă, hotărârile au apărat învățătura hristologică și au interpretat Calcedonul în continuitate cu Chiril al Alexandriei. Receptarea nu a fost instantanee: în Africa de Nord și nordul Italiei au apărut schisme locale. O relatare completă păstrează împreună importanța doctrinară și efectele politice ale intervenției imperiale.
Pomenirea Părinților
Pomenirea îi cinstește pe episcopii care au transmis hotărârea conciliară. Ea nu presupune că fiecare participant a avut aceeași poziție în toate etapele: actele arată negocieri, presiuni și schimbări de atitudine. Galeria include un menaion calendaristic și o imagine de context a Constantinopolului; niciuna nu reprezintă o ședință istorică sau portrete certe ale participanților.