Sfinții Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic

Sinodul de la Constantinopol din 381 a consolidat credința niceeană și a formulat mărturisirea despre dumnezeirea Sfântului Duh. Tradiția ortodoxă îi cinstește pe episcopii participanți la 22 mai.

Frescă de la Biserica Stavropoleos din București reprezentând Sinodul I de la Constantinopol din 381 — Frescă realizată în epoca modernă la Biserica Stavropoleos din București, care înfățișează Sinodul din 381. Este o reprezentare ulterioară evenimentului. Kostisl; fotografie încărcată de Igna Sursa imaginii Domeniu public, dedicat de autor

Miniatură medievală din manuscrisul BnF grec 510 ce arată Sinodul de la Constantinopol din 381 — Miniatură din manuscrisul cu omiliile lui Grigorie de Nazianz, folio 355, copiat între 879 și 882. Este o imagine medievală a sinodului, păstrată de Biblioteca Națională a Franței. Miniaturist anonim; Bibliothèque nationale de France Sursa imaginii Domeniu public (PDM)

De ce s-a întrunit sinodul din 381

Al doilea Sinod Ecumenic s-a desfășurat la Constantinopol în anul 381, la convocarea împăratului Teodosie I. Bisericile răsăritene continuau disputele teologice de după Sinodul de la Niceea din 325. Printre controverse se afla învățătura asociată lui Macedonie, care contesta dumnezeirea și deoființimea Sfântului Duh cu Tatăl și cu Fiul, precum și forme ale arianismului și apolinarismului. Sinodul a reunit aproximativ 150 de episcopi, potrivit tradiției bisericești.

Părinții și contribuția lor

Printre figurile conducătoare ale adunării s-au numărat Grigorie de Nazianz, care a prezidat la început, Grigorie de Nyssa și Meletie al Antiohiei. Grigorie de Nazianz s-a retras din scaunul Constantinopolului în timpul sinodului, iar Nectarie a fost ales ulterior episcop al capitalei. Componența și desfășurarea exactă a lucrărilor sunt cunoscute prin canoanele păstrate și relatările ecleziastice ulterioare; nu avem o stenogramă completă a dezbaterilor.

Crezul și învățătura despre Duhul Sfânt

Sinodul a reafirmat credința niceeană și este asociat tradițional cu forma extinsă a Crezului niceo-constantinopolitan, recitată în Biserica Ortodoxă. Textul mărturisește despre Sfântul Duh că este „Domnul de viață făcătorul”, Care purcede de la Tatăl și este împreună închinat și slăvit cu Tatăl și cu Fiul. Istoria textului Crezului este mai nuanțată decât o simplă redactare într-o singură ședință: mărturisirea a fost citată explicit la Sinodul de la Calcedon în 451, iar cercetătorii discută formele și transmiterea ei în secolul al IV-lea.

Canoane și locul sinodului în istorie

Cele șapte canoane asociate sinodului tratează disciplina bisericească, primirea unor grupuri care reveneau la comuniune și rangul scaunelor episcopale. Canonul al treilea acorda Constantinopolului o poziție de onoare imediat după Roma, fapt care a avut urmări importante în istoria bisericească. Caracterul ecumenic al adunării a fost recunoscut treptat și a fost afirmat limpede la Calcedon, în 451. Prin urmare, „al II-lea Sinod Ecumenic” este o denumire istorică și confesională formată în timp.

Cinstirea Părinților și galeria

Calendarul românesc îi pomenește pe Părinții Sinodului al II-lea la 22 mai. Nu este o biografie individuală a fiecăruia dintre cei aproximativ 150 de episcopi, ci o comemorare comună a celor care au apărat și transmis această mărturisire de credință. Galeria include o frescă de la Stavropoleos, o miniatură medievală într-un manuscris al lui Grigorie de Nazianz și o icoană a Sinodului de la Niceea cu Crezul în forma sa niceo-constantinopolitană; ultimele două imagini sunt repere vizuale pentru felul în care tradiția a păstrat memoria conciliilor.