De la o carieră la curte la viața monahală
Simeon s-a născut în 949, în Paflagonia, într-o familie cu legături în mediul imperial. A fost trimis la Constantinopol și pregătit pentru o carieră la curte. În adolescență l-a cunoscut la mănăstirea Studion pe monahul Simeon Evlaviosul, care i-a devenit povățuitor spiritual. După mai mulți ani petrecuți încă în lume, tânărul a intrat în monahism, iar mai târziu s-a alăturat mănăstirii Sfântului Mamas. În jurul anului 980 a ajuns egumen și a condus obștea aproximativ un sfert de secol.
Învățătura despre rugăciune și experiența lui Dumnezeu
Simeon a susținut că viața creștină nu se reduce la cunoașterea intelectuală a doctrinei: pocăința, rugăciunea și curățirea inimii fac posibilă o experiență vie a harului. Scrierile sale vorbesc intens despre vederea luminii dumnezeiești și despre lucrarea Duhului Sfânt în om. Acest limbaj a fost provocator pentru unii contemporani, care se temeau că astfel de afirmații pot încuraja iluzii spirituale. Simeon răspundea că experiența nu este privilegiu al câtorva aleși, ci chemare la sfințenie pentru fiecare creștin, discernută în viața Bisericii și sub îndrumare duhovnicească.
Scrierile și numele de „Nou Teolog”
Moștenirea sa cuprinde „Imnele iubirii dumnezeiești”, cateheze, discursuri teologice și capitole practice despre rugăciune și nevoință. Viața sa a fost scrisă de ucenicul și biograful său, Nichita Stethatos, o sursă apropiată, dar și o lucrare de laudă hagiografică. Titlul „Noul Teolog” nu înseamnă că Simeon a inventat o doctrină nouă: tradiția l-a așezat în continuitate cu Grigorie Teologul și cu Ioan Evanghelistul, subliniind forța experienței și a cuvântului său despre Dumnezeu. Studiile moderne compară frecvent teologia sa cu scrierile părinților mai vechi și cu tradițiile monahale bizantine.
Conflictul, exilul și cinstirea ulterioară
Rigoarea disciplinei sale de egumen a provocat opoziție. Sinaxarul spune că un grup de monahi l-a atacat, iar Simeon a cerut să fie tratați cu îngăduință, nu pedepsiți aspru. Mai târziu a intrat în conflict cu autorități bisericești din Constantinopol pentru cinstirea publică a povățuitorului său, Simeon Evlaviosul. A fost îndepărtat din oraș și s-a retras lângă vechea mănăstire Sfânta Makrina, unde și-a continuat scrisul. A murit în 1022 (unele calendare dau 1021). Pomenirea sa liturgică din 12 martie poate fi transferată, când cade în Postul Mare, la 12 octombrie.
Pomenire și imagini
Biserica îl numește Simeon Noul Teolog și îl pomenește la 12 martie. Cele două icoane din galerie sunt reproduceri de artă devoțională veche atribuite în Commons secolului al XIX-lea și unei date mai vechi, cu autor necunoscut. Ele documentează felul în care tradiția l-a reprezentat; nu sunt portrete din timpul vieții sale.