Sfânta Muceniță Sofia, mama Credinței, Nădejdii și Dragostei

Sofia este cinstită împreună cu fiicele sale Pistis, Elpis și Agapis, ale căror nume grecești înseamnă Credință, Nădejde și Dragoste. Sinaxarul povestește că ele au mărturisit credința la Roma în vremea lui Hadrian; detaliile pătimirii sunt transmise printr-o tradiție hagiografică veche.

Icoană rusească din secolul al XVI-lea cu Sfânta Sofia și fiicele ei Pistis, Elpis și Agapis. Lucrarea este atribuită școlii din Novgorod și se află în colecția Galeriei Tretiakov, potrivit fișei Commons. Școala din Novgorod, autor anonim; Wikimedia Commons. Sursa imaginii Domeniu public (Public Domain Mark)

Icoană pictată de Karp Zolotaryov în 1685, cu mucenițele Credința, Nădejdea, Dragostea și mama lor Sofia. Originalul este identificat la Catedrala Smolensk a Mănăstirii Novodevici din Moscova. Karp Zolotaryov; reproducere scanată de pe Wikimedia Commons. Sursa imaginii Domeniu public (Public Domain Mark)

Mama unei familii de mucenițe

Sofia este pomenită la 17 septembrie împreună cu fiicele ei, Pistis, Elpis și Agapis. Numele grecesc Sophia înseamnă „înțelepciune”, iar numele celor trei fete înseamnă „credință”, „nădejde” și „dragoste”. Biserica le cinstește ca persoane și ca familie de mărturisitori; asocierea numelor cu virtuțile creștine a inspirat numeroase icoane și imne. Tradițiile liturgice folosesc uneori și numele slave Vera, Nadejda și Liubov.

Relatarea tradițională a martiriului

Sinaxarul ortodox spune că Sofia, văduvă creștină venită din Italia, și-a crescut fiicele în credință la Roma. În timpul împăratului Hadrian (117–138), ele ar fi fost denunțate și aduse înaintea autorităților pentru a jertfi zeiței Artemis. Fetele ar fi refuzat, au suferit chinuri și au fost omorâte una după alta; Sofia le-a îngropat și a murit câteva zile mai târziu la mormântul lor. Vârstele transmise de tradiție sunt 12 ani pentru Pistis, 10 pentru Elpis și 9 pentru Agapis. Aceste episoade sunt relatarea hagiografică a Bisericii, nu un dosar roman contemporan păstrat integral.

Ce se poate spune istoric și ce rămâne tradiție

Sursele creștine occidentale și răsăritene atestă dezvoltarea cultului lor în epoca veche, iar pelerinajele la mormintele atribuite martirilor romani sunt documentate în secolele următoare. Totuși, detaliile biografice și dialogurile din povestirea despre Hadrian nu pot fi verificate la același nivel ca existența ulterioară a cultului. Enciclopedia Catolică discută mărturiile despre mormânt și comemorările vechi, în timp ce calendarul și sinaxarul ortodox păstrează narațiunea martiriului. Distincția aceasta permite cititorului să vadă atât credința liturgică, cât și limitele probelor istorice.

Cinstire și iconografie

Sofia este reprezentată în icoane alături de cele trei fiice, de regulă ținând o cruce sau binecuvântându-le. În iconografie, familia devine și o imagine a înțelepciunii care naște și ocrotește virtuțile. Cele două imagini din galerie sunt reprezentări de secole XVI și XVII; ele atestă răspândirea cultului și evoluția iconografiei, nu sunt portrete din Roma secolului al II-lea.