De la Stoiko Vladislavov la preotul Sofronie Stoiko Vladislavov s-a născut în 1739 la Kotel, în Bulgaria de astăzi. A învățat la școala bisericească, greacă și slavonă, apoi a fost hirotonit preot în 1762. A rămas văduv și a intrat în monahism, primind numele Serafim; în 1794 a fost ales episcop de Vratsa și a luat numele Sofronie. Doxologia își bazează relatarea, între altele, pe autobiografia sa.

Păstor, traducător și autor Sofronie a predicat și a tradus texte religioase, preocupat ca oamenii să poată citi în limba bulgară. În autobiografie explică această lucrare ca pe o continuare a predicii: dacă nu putea vorbi tuturor, spera să-i ajute prin cărțile sale. Odată cu războaiele, sărăcia și epidemiile din regiune, slujirea episcopală a devenit tot mai grea. În 1803 s-a retras la București, unde a continuat să scrie și să traducă.

Ultimii ani, canonizare și zile de pomenire A murit la București în 1813; sursele dau 22 sau 23 septembrie pentru ziua morții. Biserica Bulgară l-a canonizat în 1964. Doxologia notează două zile de pomenire, 22 septembrie și 11 martie, în timp ce alte calendare îl înscriu numai la una dintre ele. Autoportretul din galerie este o reproducere a unei lucrări aflate în domeniul public; fotografia mănăstirii din Vratsa este un reper geografic, nu o identificare a locului său de înmormântare.